Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cererea lui Laszlo Tokes, pentru premierul Ungariei, Viktor Orban, la Băile Tuşnad: „Oferiţi Transilvaniei protectorat!”

Publicat in Gandul, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Ca de obicei, finalul Şcolii de Vară ”Tusvanyos” din staţiunea harghiteană Tuşnad Băi a fost ”oficiat”, sâmbătă, de premierul Ungariei, Orban Viktor, secundat de secretarul de stat din Ministerul de Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, în chip de moderator, şi de europarlamentarul român Tokes Laszlo. În timp ce şeful executivului ungar s-a îngrijit mai mult, în discursul lui, de alegerile parlamentare şi europarlamentare de anul viitor, eurodeputatul Tokes a lansat un apel la adresa Budapestei de a oferi protectorat Transilvaniei.

Spre deziluzia organizatorilor, a lipsit însă preşedintele Traian Băsescu, prieten declarat al premierului ungar şi un obişnuit al ultimei zile a evenimentului de la Tuşnad Băi la precedentele ediţii. De altfel, nici ceilalţi câţiva reprezentanţi ai partidelor româneşti – Mihai Răzvan Ungureanu, Remus Cernea, Viorel Hrebenciuc şi Elena Băseascu – anunţaţi de organizatori drept ”vin sigur”, nu au dat curs invitaţiei. Lucru valabil şi în cazul reprezentanţilor UDMR care, cu Kelemen Hunor în frunte, au recurs la un boicot ”original” după ce Toro T. Tibor, şeful PPMT-ului lui Tokes şi unul dintre comisarii politici ai ”Tusvanyos”-ului, interzisese fără nicio explicaţie participarea la eveniment a udemeristului Tamas Sandor, preşedintele C.J. Covasna: s-au declarat ”participanţi doar ca maghiari, nu şi ca reprezentanţi ai UDMR”, ceea ce nu i-a împiedicat să -şi ocupe însă locurile rezervate în primul rând de scaune, alături de vicepremierul ungar Semjen Zsolt şi de ceilalţi oficiali ai guvernului de la Budapesta veniţi la ”Tusvanyos”.

Mai mult, vineri seară, departe de ochii şi urechile ziariştilor, premierul Orban a avut o ”întâlnire privată” cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, cei doi întâlnindu-se apoi şi cu şefii tuturor partidelor maghiare din Voivodina, Ucraina Slovacia şi România, la care au participat şi ceilalţi oficiali

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 20 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 55 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 44 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 44 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 21 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°