Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la profit la faliment în staţiunile turistice

Publicat in Adevarul, luni 1 februarie 2010 ·

Investitorii în proprietăţi de vacanţă nu mai găsesc nici cumpărători pentru locuinţe. În anii 2007 şi 2008 cererea pentru case de vacanţă depăşise cu mult oferta, iar preţurile treceau de 2.000 de euro pe metru pătrat.

În 2008, dezvoltatorii de locuinţe de vacanţă îşi frecau mâinile fericiţi gândindu-se la profiturile pe care urmau să le obţină în urma vânzărilor de pe litoral sau din staţiunile montane. Singura problemă dezbătută cu aprindere în 2008 era unde este mai rentabil să investeşti: la munte sau la mare.

Citiţi şi: Focşani: Reducerile şi negocierile ţin hotelurile în viaţă

În aprilie 2008 agenţii imobiliari erau gata să garanteze că un investitor într-o casă din staţiunea Mamaia, poate miza, în doi-trei ani, pe un profit de 20-40%, în cazul revânzării. În plus, specialiştii erau convinşi că preţurile vor creşte încă minimum doi ani.

„Anul acesta va aduce mărire a costului pentru o astfel de proprietate cu minimum 10%", spunea, acum aproape doi ani, Rosemarie Savaliuc, expert evaluator în cadrul companiei MediaCity. Iar aprecierile de preţ erau văzute ca fiind ceva normal şi pentru anul 2009.

Primul pas către realitate

În zona montană evaluările erau la fel de optimiste. „În cazul proiectelor rezidenţiale noi, rata de creştere a valorii investiţiei este de 30-40%", spunea, în mai 2008, Violeta Lungu, director executiv Euroest Marketing&Advertising. Explicaţia era faptul că preţurile caselor de la munte crescuseră din 2006 cu aproximativ 35%.

Câteva luni mai târziu, tot acest entuziasm dispăruse ca prin minune. Cererea scăzuse cu 50% pe Valea Prahovei. Totuşi, preţurile rămâneau comparabile cu cele ale proprietăţilor din Austria, iar o casă se vindea cu aproximativ 2.000 de euro pe metru pătrat. Proprietarii de pensiuni erau convinşi că piaţa îşi va reveni. În februarie 2009 au început să apară totuşi la vânzare prime

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 40 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 17 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum 59 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Klaus Iohannis, mesaj adresat creștinilor ortodocși: Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere

G4Media acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a postat un mesaj, în Sâmbătă Mare, îndemnând la „conviețuire în pace și iubirea aproapelui”. „Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în c

The Guardian: Super-bogaţii cheltuiesc până la 500.000 de dolari pe pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Cei mai bogaţi oameni din întreaga lume pot cheltui până la 500.000 de dolari (400.000 de lire sterline) pe pachete "ultra-exclusive" pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, despre care promotorii susţin că includ întâlniri cu sportivii, acces la

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşre, în care a vorbit despre ”biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului”, dar şi despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec pr

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 3 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°