Primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat ieri că vrând-nevrând trebuie să pună în aplicare legea prin care numărul bugetarilor din primărie trebuie redus. Potrivit primarului, primii pe listă sunt cei care au primit sancţiuni disciplinare şi sunt procesomani.
Edilul Timişoarei a spus că la primărie se pregăteşte reducerea numărului de personal. Ciuhandu mai a spus că până acum nu s-a emis o metodologie prin care se face acest lucru. Primarul a arătat însă care sunt criteriile după care vrea să facă disponibilizările. „Sancţiunile disciplinare, procesele cu primăria, atitudinea faţă de cetăţeni, sesizările, plângerile la adresa unora, incompetenţa profesională dovedită - cam astea cred că ar trebui să fie nişte criterii după părerea mea, mai mult axate pe competenţă”, a spus Ciuhandu.
Ciurariu: două procese şi penalizare
După spusele primarului primul pe lista de disponibilizări ar fi fostul arhitect-şef Sorin Ciurariu. Acesta a fost deja mazilit şi transformat din şeful Direcţiei de Urbanism în şef de birou. Ciurariu a intrat în conflict direct cu primarul când, în şedinţa de consiliu local, Ciuhandu l-a acuzat indirect de incompetenţă. Ciurariu a fost şi penalizat de comisia de disciplină a primăriei după ce a fost găsit vinovat pentru că municipalitatea a pierdut un proces. Alături de Ciurariu a fost sancţionat şi subalterna sa Loredana Pălălău. Amândoi au contestat decizia în instanţă, process aflat pe rol la Tribunalul Timiş. Ciurariu va mai avea şi un al doilea proces cu primăria, în care contestă retrogradarea sa din funcţia de director.
Sexi-consilierul: poliţist comunitar
Lista de disponibilizări a lui Ciuhandu continuă cu Daniel Urs, fost subaltern al lui Ciurariu. Urs a fost sancţionat de comisia de disciplină pentru că a pozat la nudişti şi a postat pe pagina sa de hi5 fotografii „în ipostaze nu tocmai plăcute”