Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea spune că s-a referit la Marcel Opriş, şeful STS, în declaraţia de zilele trecute

Publicat in Mediafax, joi 24 octombrie 2013 ·

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus, joi, că s-a referit la Marcel Opriş, şeful STS, în declaraţia de zilele trecute, când spunea că un şef de "aşa-zis" serviciu secret "umblă prin târg" şi spune că descentralizarea făcută de vicepremier vizează acoperirea unor greşeli în plata de ajutoare sociale.

"Acel domn a spus că există anumite nereguli în acordarea unor ajutoare sociale de încălzire către anumiţi cetăţeni din România, că are aceste informaţii, că sunt undeva într-un studiu. De asemenea, a spus că prin procesul de descentralizare se urmăreşte ca acele nereguli să fie acoperite şi eu vreau să pun câteva întrebări: dacă ştie, a ştiut sau ştie în continuare că există nereguli sau ilegalităţi în porcesul de alocare a ajutoarelor sociale, cum poate să explice că un proces de descentralizare ar putea acoperi aceste ilegalităţi, în condiţiile în care s-a spus public că tot ce însemnaă inpsecţie şi control rămân la nivelul ministerelor, cum ar putea fi acoperite aceste ilegalităţi? Doi: de ce nu le face publice? Şi trei: nu cumva dacă tot deţine de foarte mult timp aceste informaţii despre presupuse ilegalităţi, nu cumva este tăinuitor? Este vorba de domnul Opriş de la STS", a spus Dragnea.

Marţi, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, declara că un şef de "aşa-zis" serviciu secret "umblă prin târg" şi spune că descentralizarea făcută de vicepremier vizează acoperirea unor greşeli în plata de ajutoare sociale, ministrul precizând că îl roagă pe respectivul să spună public "aceste lucruri".

"Cert este că UDMR susţine procesul de descentralizare şi USL susţine procesul de descentralizare, spre deosebire de instituţii şi alţi şefi de instituţii, care nu susţin acest proces. De exemplu, este un şef de aşa-zis serviciu secret din România care umblă prin târg spunând că eu vreau să fac procesul de descentralizare ca să acopăr nu ştiu ce greşeli care

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 45 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 24 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 27 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 32 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°