Am rămas cu gura desfăcută mult pe verticală când am aflat că te desparţi de recentul tău prieten turc. Cel cu care te-ai afişat, te-ai fotografiat. Pe care l-ai scos în lume, să se ştie... Să ştie şi fostul tău soţ. Şi rivalele tale. Aş singulariza chiar: „rivala ta".
Etc. Şi acum, când clevetelile şi speculaţiile gestului tău public - anume că ai un iubit şi frumos, şi tânăr, şi turc - abia se stinseseră, vii cu bomba: m-am despărţit de el! Anunţul, remarcă toată lumea, a fost făcut pe Internet şi de tine, şi de el. Ca data trecută, când cu ultimul divorţ, cel de Ştefan. Eu, unul, sunt Stanca Necredinciosul. Mai degrabă cred că voi aţi ticluit paşii ăştia, identici cu începutul sfârşitului ultimului tău mariaj, ca să derutaţi presa.
Lumea. Nu cred că ai putea fi atât de imprudentă, încât să te desparţi de el după o săptămână după ce l-ai scos la vedere. Ar părea un act frivol. Te-ai discredita. Compromite. Ori, tu eşti „Diva", „Zâna", nicidecum o piţipoancă din alea care sperie muştele cu bucile lor vibrante prin studiouri tv tabloide. Nu pot să cred că tu, care ţi-ai construit migălos imaginea, care ai bibilit divorţul de Ştefan în mod aritmetic, nemţeşte, ai putea să faci gestul acesta.
Apoi, e problema fetiţei. Căreia tatăl i-a interzis să te însoţească într-o ţară cvasi-incendiată. Nici eu nu mi-aş fi lăsat copilul. Nici chiar eventuala soţie. Dar să fii sigură că şi dacă era Edenul, Ştefan tot nu ar fi fost de acord. Îl ştim cât de orgolios, dar şi de sensibil este. Ar mai fi ceva.
Dacă tu te-ai fi certat cu turcul - ai şi făcut-o, zice-se... - şi poimâine ai găsi un alt iubit, ai tot dreptul, eşti o femeie liberă!, şi poate nici cu acela nu ai sta mult, ce ar mai înţelege copilul că face/este mama lui?
Este cazuistica acelei vedete care schimba iubiţii ca pe chiloţi şi îi aducea să se cazeze/vieţuiască la ea cu copilul ei acol
