Summit-ul NATO de la Bucuresti este deja istorie. Se vorbeste despre o infrangere a lui George Bush si o victorie a lui Vladimir Putin. Doua tari, Albania si Croatia, au primit pasaportul cu care se vor instala in cartierul general de la Bruxelles. Celei de-a treia, Macedonia, i-a fost fluturat pe sub nas, insa nu va pune mana pe el fara un sacrificiu, mai degraba de orgoliu si sentimental, la care, deocamdata, nu se arata dispusa.
Georgia si Ucraina si-au reinnoit stocul cu perfuzii de speranta, iar NATO si-a creat un stoc propriu in privinta Serbiei, careia i-a oferit generos ceea ce Belgradul nu ceruse. Acestea sunt insa concluziile cele mai vizibile si spectaculoase ale summit-ului.
Adevaratele efecte se vor simti probabil treptat, in timp, pentru ca, in mod cert, cele mai importante rezultate nu pot fi facute publice. Care ar fi insa rezultatele in cazul Romaniei? A avut ea ceva de castigat sau, cine stie, de pierdut in urma reuniunii gigantice incheiate ieri? Fara indoiala da, dupa cum, tot fara indoiala, ii este aplicabila si prelungirea pe termen lung a consecintelor. Din acest efect retard pandeste insa si pericolul marilor pierderi.
Demonstratie de seriozitate
In primul rand, Romania a facut o demonstratie de seriozitate pe care putina lume o anticipa. Dimpotriva. Saptamanile trecute, lipsa de comunicare de la Bucuresti dadea fiori la Bruxelles. Si totusi, summit-ul a decurs fara niciun incident de securitate desi la Bucuresti erau reunite cele mai importante tinte ale teroristilor, practic liderii aliantei cu care terorismul international este in razboi declarat. Serviciile secrete romanesti s-au achitat ireprosabil de misiunea extrem de dificila.
Au fost, desigur, ajutate de partenerii NATO, insa romanii au dus greul. Putem discuta despre excese. Insa intre un succes major marcat de excese, care