Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicole Brossard - laureata 2013 a premiului Benjamin Fondane

Publicat in HotNews, joi 21 martie 2013 ·

Poetă, romancieră şi eseistă, Nicole Brossard primeste anul acesta Premiul international al literaturii francophone Benjamin Fondane. Pavilionul Romaniei din cadrul Salonului de carte de la Paris va gazdui festivitatea de decernare a premiului sambata 23 martie la ora 17.00.

Institutul Cultural Român de la Paris în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) acordă anual, începând din 2006, Premiul internaţional de literatură francofonă Benjamin Fondane.

Intre nominalizatii din acest an pentru acest premiu se numara: Bluma Finkelstein (Israel), Luis Mizon (Chile), Nicole Brossard (Quebec) și Rodica Draghincescu (România). Juriul a declarat-o câştigătoare pe Nicole Brossard.

Nicole Brossard s-a născut în 1943 la Montréal. După apariţia primei sale colecţii de poeme, în 1965, a publicat aproximativ 30 de cărţi printre care Le désert mauve, Cahier de roses et de civilisation, La lettre aérienne, Ardeur. Dublu laureată a Premiului Guvernatorului general, (1974, 1984) pentru poezie, ea se numără printre liderii unei generaţii care a adus un suflu nou poeziei quebecoase în anii `70. În 1965, ea devenit cofondatore a revistei literare La Barre du Jour şi, în 1976, ziarul feminist Les Têtes de Pioche. În 1976, ea co-realizează filmul Some American Feminists. În 1991, ea publică, împreună cu Lisette Girouard, Anthologie de la poésie des femmes au Québec (Des origines à nos jours) iar în 2002 Poèmes à dire la francophonie. În 1991, primeşte premiul Athanase-David, cea mai înaltă distincţie literară din Quebec şi este primită în Academia literelor din Quebec. În 1999, ea primeşte pentru a doua oară Marele premiu al Festivalului internaţional de poezie Trois-Rivières pentru volumele sale Musée de l’os et de l’eau şi Au présent des veines. În 2006, primeşte premiul Molson oferit de Conseil des Arts du Canada.

O anthol

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 30 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°