Asemenea masuri de bun-simt si multe altele nu sint imposibile si ar mai curata din zgura nepriceperii si a dragului de abstract care macina destine de elevi, studenti si profesori. Dar pentru a le pune in practica e nevoie, nu-i asa?, de multa teorie. Ori de cite ori apar in presa articole despre soarta profesorilor, opinia publica, reprezentata de cei ce isi exprima parerile in subsolurile versiunilor electronice ale materialelor informative, e plina de iritare. Este, fara indoiala, e reactie iscata intr-o civilizatie in care neincrederea in celalalt a devenit cheia de bolta a mentalului colectiv. La scara larga a societatii romanesti, breasla profesorilor e perceputa, fara discernamint, ca un ansamblu de indivizi cu pregatire profesionala indoielnica, usor coruptibili si plini de pretentii nejustificate. Nu doar profesorimea este etichetata astfel, ci si oamenii care aspira sa devina medici, judecatori sau procurori, ceea ce inseamna ca unele dintre cele mai importante categorii de bugetari au ajuns sa fie desconsiderate fara osebire. Profesorul, medicul si judecatorul au ajuns oamenii rai, adica cei care intretin mocirla din care SISTEMUL nu poate sa iasa. Asa sa fie, in toate cazurile ? Nu e cazul sa enumeram factorii care au contribuit la discreditarea in masa a categoriilor amintite, pentru ca ar fi mult prea multe de spus. Unii dintre critici au, poate, dreptate sa fie enervati, suparati, pusi pe harta, altii, cu siguranta, nu au. Daca fiecare se uita in ograda propriei profesii si a colectivitatii in care lucreaza, va descoperi cine-i bun si cine-i rau. Merita, totusi, punctata intoleranta inflamata si adesea lipsita de temei a celor ce, elevi si studenti, pacienti sau cautatori de dreptate fiind, arata cu degetul si cer pedepsirea „vinovatilor". Cert este ca neincrederea in celalalt merge la brat cu ipocrizia. De primesc note mici la examene, multi dintre e