Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici o lege europeana nu ii mai salveaza astazi pe godaci

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 20 decembrie 2003 ·

Aproximativ 100.000 de porci din judetul Bacau vor fi transformati in pastrama, cirnati, caltabosi, toba si chisca Credinciosii ortodocsi il cinstesc astazi pe Sfintul Ignaitie. E ziua in care gospodarii din judet care s-au caznit in cursul anului sa isi creasca macar un porc prin cotet isi vor sufleca minecile si se vor pune pe treaba. Batrinii spun ca celor care indraznesc sa calce aceasta traditie si sacrifica porcii inainte de Ignat li se intimpla mari necazuri si nenorociri. Tot batrinii sint cei care spun ca, in ziua de Ignat, porcul atinge greutatea maxima, iar dupa 20 decembrie incepe sa piarda din kilograme. Ei pun acest fapt pe seama visului pe care se prespune ca porcul il are in noaptea de 19 spre 20 decembrie si prin care ii este dezvaluita soarta. Animalul afla adevaratul motiv pentru care a fost hranit si ingrijit cu atita atentie de-a lungul anului, iar ultima imagine a visului este cea a cutitului macelarului. Se spune ca, speriat de acest vis, porcul va refuza sa mai manince, pierzind astfel tot mai mult din greutate. Traditia cere ca, in aceasta zi, tot omul gospodar sa sacrifice un porc pentru ca masa de Craciun sa fie imbelsugata, marcind astfel, prin cirnati, sarmale si fripturi, iesirea din lungul post al Craciunului. Ritualul sacrificarii porcului din ograda este inca respectat in multe familii. Conform datelor statistice, in judetul Bacau sint inregistrate aproximativ 200.000 de gospodarii agricole. Asta inseamna ca cel putin 100.000 de porci au acum zilele numarate, daca luam in calcul ca numai jumatate dintre aceste familii vor sacrifica anul acesta cite un godac de Craciun. Ca sa nu iasa carnea tare, se spune ca cel care taie porcul nu trebuie sa scrisneasca sau sa stringa din dinti. Tot felul de proorociri in privinta anului care vine pot fi descifrate dupa semnele pe care le arata animalul sacrificat. Astfel, forma splinei prevesteste ci

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 27 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°