Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii nu sunt interesaţi de încheierea poliţei obligatorii a locuinţelor

Publicat in Capital, marți 26 octombrie 2010 ·

Proprietarii de locuinţe din România mai au la dipoziţie aproximativ trei luni, până pe 15 ianuarie 2011, ca să încheie poliţa obligatorie pentru asigurarea locuinţelor. După această dată primăriile vor aplica amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei. Reprezentaţii unor jucători importanţi din piaţa asigurărilor, chestionaţi de capital.ro, consideră că atât gradul de informare, cât şi interesul arătat de proprietari faţă de acest subiect este unul redus.

Pe ultima sută de metri

“Estimarea noastră este că oamenii au aflat în mare parte de asigurarea obligatorie a locuinţei, însă, momentan, nu o privesc ca pe o urgenţă sau prioritate. Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a cererilor în decembrie şi ianuarie, înainte de expirarea termenului limită”, a declarat, pentru capital.ro, directorul general adjunct Generali Asigurari, Adrian Marin.

Potrivit lui Lucian Marin, director tehnic non auto non viaţă Groupama Asigurări, societăţile de asigurări derulează campanii de promovare vizibile pentru informarea populaţiei privind obligativitatea acestor poliţe “deşi interesul proprietarilor de locuinţe în această direcţie este relativ scăzut.”

În opinia Ancăi Băbăneaţă, deputy CEO Platinum, în afară de eforturile individualizate de promovare, este necesar un sprijin susţinut al pieţei de asigurare (asigurători şi brokeri) din partea autorităţilor locale, dar şi centrale. “Consider că aceasta este o zonă care permite cu siguranţă îmbunătăţiri, gradul de informare al proprietarilor fiind în prezent destul de scăzut”, a declarat, pentru Capital, Anca Băbăneţă.

Poliţa obligatorie sau facultativă

Ideale ar fi ambele tipuri de poliţă, însă poliţa faculativă vine în completarea poliţei obligatorii a locuinţelor, atât din punct de vedere al riscurilor asigurate, cât şi din punct de vedere al valorilor sau sumelor asigurate.

Potrivit celor t

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°