Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profil de campioane! Halep şi Cîrstea au învăţat să joace şi sub presiune

Publicat in Pro Sport, vineri 16 august 2013 ·

Simona Halep şi Sorana Cîrstea au învăţat să joace şi sub presiune. Au început să câştige tot mai multe meciuri de la 0-1 la seturi.

Simona Halep a ajuns în turul 3 la Cincinnati, după ce a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-1 pe Marion Bartoli.

De la o săptămână la alta, Simona Halep (21 ani) şi Sorana Cîrstea (23 ani) se prezintă tot mai bine pe terenul de tenis. Cele două românce au dat „drumul la braţe“ şi au continuitate în rezultate, în sensul că reuşesc să lege mai multe victorii. Ele au căpătat profilul unor jucătoare cu greutate în WTA şi după ce au demonstrat în ultima vreme că pot evolua foarte bine şi sub presiune. Ambele au reuşit în 2013 să câştige meciuri în faţa unor jucătoare importante din circuit după ce au fost conduse cu 1-0 la seturi. Cîrstea a revenit pe „tabelă“, iar apoi a obţinut victorii în faţa Carolinei Wozniacki ori Petrei Kvitova, în timp ce Halep are performanţe asemănătoare cu Agnieszka Radwaska şi Marion Bartoli. În turneul de la Cincinnati, unde este prezentă în această săptămână, Halep a câştigat meciurile din primele două tururi de fiecare dată după ce s-a văzut condusă cu 1-0 la seturi. Atât cu Hsieh (primul tur), cât şi cu Bartoli (turul II), Simona a arătat resurse din punct de vedere mental, iar seturile decisive şi le-a trecut în cont destul de clar.

Progres evident în 2013

Analiza la scară mai largă a „răsturnărilor“ de situaţie indică faptul că ambele reprezentante ale României au făcut progrese evidente în 2013. Sorana Cîrstea a câştigat deja 10 partide în acest an după ce a avut 0-1 la seturi în dreptul ei, faţă de opt jocuri în 2012. Simona Halep are, la rândul ei, cinci „reveniri“ în 2013, la fel cât a adunat pe întreaga durată a anului trecut. De fapt, aceste victorii sub presiune se reflectă azi şi în clasamentul WTA, unde Cîrstea şi Halep au ajuns în Top 25.

Bătut

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

News.ro acum 48 minute
Aproape 1,8 milioane de români - îşi sărbătoresc onomastica de Florii, indică statisticile oficiale. Dintre cei 607.889 de bărbaţi sărbătoriîi de florii, cei mai mulţi - 344.058 - se numesc Florin, alţi 132.872 poartă numele Viorel, pe locul al trei

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Vrancea, duminică dimineaţa

Adevarul acum 43 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum o ora
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Bărbat de aproximativ 50 de ani, înecat în mare, în staţiunea Mamaia

News.ro acum 39 minute
Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă.

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 55 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°