De oriunde ai privi, toate se văd cu fundul în sus. Ce bine ar fi ca tu, privitorul, să ai ochii niţeluş defecţi şi să-ţi explice un oculist cumsecade că trebuie să te tratezi. Numai că dumneaei, realitatea, este bolnavă. Se vede de-a-ndoaselea fiindcă aşa arată. În asta şi constă boala ei: susul e în locul josului, dulcele este sărat, nedreptatea câştigă toate concursurile de frumuseţe la care participă în numele dreptăţii, ce este negru trece drept alb, ce trebuie să treacă stă, ce trebuie să stea înaintează, văile îşi scot adeverinţă de dealuri, lacătul tocmai a primit dreptul de a simboliza libertatea.
Libertate pe bază de cheie, ce mişto! Învârţi o dată, eşti liber să. Învârţi de două ori, eşti liber să să. Libertate pe bază de învârtire. Libertate pentru învârtiţi. Te ia cu ameţeală într-o astfel de realitate. În general, te ia. În numele libertăţii, desigur.
Carevasăzică, nu pleacă de la ochi. O fi de la cap atunci. Până s-or pronunţa doctorii de cap, să ne bizuim pe ochi, pe ceea ce se vede, cum s-ar zice. Vremuri ticăloase, ar spune Marin Preda. Eu, măruntul şi încă viul său conjudeţean, le numesc analfabete. Păi să mai aruncăm o privire. Josul e tot acolo la locul lui, adică sus, fapt care ne lămureşte pe deplin de ce observăm tot mai multe cururui bâţâindu-se pe umeri foarte impozanţi. Dacă tot încearcă de vreo două mii de ani Mioriţa să-i atragă baciului autohton atenţia că vor să-i facă de petrecanie vreo doi omologi venetici, iar ăsta se apucă să-şi organizeze propria înmormântare în loc să riposteze, ce desluşim în viaţa de zi cu zi a oilor de acum? Că paznici la stână sunt lupii. Ceea ce n-ar trebui să mire pe nimeni, întrucât ei stăpânesc cel mai bine semnificaţiile morale ale oieritului, disciplină în care sunt conducători de doctorate.
Ca să nu fim nedrepţi, trebuie să spunem că analfabetismul vremurilor în care t