Spun roboţii şi computerele întotdeauna oamenilor adevărul? Sau există posibilitatea ca maşinile să înveţe să mintă asemenea creatorilor lor? În cadrul unui experiment desfăşurat într-un laborator elveţian, 10 roboţi având senzori aplicaţi la partea inferioară luptau pentru "mâncare". Aceasta era reprezentată de un inel luminos colorat aflat pe podea. În colţul opus al încăperii era amplasat un alt inel, de culoare mai închisă, simbolizând "otrava". Roboţii primeau puncte în funcţie de timpul petrecut lângă "mâncare" faţă de cel petrecut lângă "otravă".
COMUNICARE
Iniţatorii experimentului, inginerii Sara Mitri şi Dario Floreano, şi biologul evoluţionist Laurent Keller au dotat roboţii cu o aplicaţie cu ajutorul căreia puteau comunica între ei. Fiecare robot putea emite o lumină de culoare albastră vizibilă pentru ceilalţi roboţi, care indica prezenţa "mâncării".Treptat, maşinile au evoluat, începând să "mintă" referitor la poziţia inelului ce reprezenta "mâncarea".
Aplicaţia funcţiona pe baza unei reţele neuronale artificiale ce coordona fiecare robot. Reţeaua era compusă din 11 "neuroni" conectaţi la senzorii roboţilor şi 3 "neuroni" ce controlau activitatea "picioarelor" şi aprinderea luminii albastre. Neuronii comunicau între ei prin intermediul a 33 de conexiuni, numite "sinapse", stabilitatea fiecărei conexiuni fiind controlată de o singură "genă" de 8 biţi. În ansamblu, un "genom" de 264 de biţi controla modul reacţiilor fiecărui robot la informaţiile primite de la proprii senzori.
SUPRAVIEŢUIRE
Cercetătorii au conceput un sistem competiţional, grupe de câte 10 roboţi "luptând pentru mâncare" în încăperi diferite. După 100 de etape, doar roboţii ce înregistraseră cel mai mare scor, cei mai puternici din cadrul grupului potrivit Teoriei lui Darwin, au "supravieţuit" putând participa la următoarea rundă. Iniţial, roboţii emiteau lu
