Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărăcia şi murdăria

Publicat in Dilema Veche, vineri 30 august 2002 ·

Formulat în ultimii zece ani, conceptul "dezvoltării durabile" vrea să arate cum se pot rezolva raţional problemele puse în faţa omenirii de degradarea accelerată a mediului. Dezvoltarea economică a antrenat o exploatare a resurselor, care fără a ţine seama de daunele de durată, a dus la poluarea apei şi a aerului, la secătuirea solului, la defrişarea pădurilor, cauze probabile ale modificărilor climatice din ultimii ani şi ale catastrofelor naturale (uragane, tornade, secetă, inundaţii), ameninţînd deopotrivă supravieţuirea bogaţilor ca şi pe cea a săracilor. Ţările bogate au folosit resursele proprii, dar şi pe cele ale planetei, fără să se preocupe de consecinţe. Cînd acestea au devenit insuportabile, "acasă" au fost adoptate şi legiferate severe norme ecologice. Rezultatele sînt spectaculoase: în apa Rinului se zbenguie peştii, aerul Londrei e mai curat decît a fost vreodată, dar consecinţele degradării nu pot fi oprite la graniţa Uniunii Europene, oricît de bine păzită ar fi ea. La vremea lui, norul de la Cernobîl s-a întins peste Europa fără să ţină seama de deosebirile între sisteme şi prieteniile dintre şefii de stat. Şi efectele lui sînt vizibile şi astăzi. Recomandată decenii de-a rîndul ca un înlocuitor curat şi ieftin al cărbunelui şi petrolului, energia nucleară şi-a arătat faţa periculoasă. S-au întărit măsurile de securitate la centralele nucleare, ele devenind astfel mai puţin ieftine, iar medicii discută încă despre decesele şi bolile "curate" determinate de norul radioactiv. Se fac presiuni pentru închiderea centralelor de acest tip din ţările foste comuniste. Închiderea lor costă, iar energia produsă de ele lipseşte şi în Ucraina, şi în Bulgaria. Nimeni nu se grăbeşte să bage mîna în buzunar pentru a asigura energie curată pentru alţii. Ştiinţa, politica şi spiritul civic au atacat problema urgentă a supravieţuirii cu rezultate contradictor

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 25 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 27 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 31 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°