Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volumul Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare, de Focsa Daniel aparut recent la Institutul European, Iaşi

Publicat in HotNews, vineri 27 august 2010 ·

Cartea Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare, de Focsa Daniel aparuta recent la Institutul European, Iaşi, 2010 este o lucrare dedicata comandorului aviator Dan Vizanty (1910 – 1992), unul dintre aşii aviaţiei române de vânătoare în timpul celui de-al doilea război mondial.

Comandorului aviator Dan Vizanty s-a distins mai ales în luptele dramatice şi disproporţionate contra americanilor din vara anului 1944 pentru apărarea Capitalei şi zonei petroliere Ploieşti, cartea fiind menită să marcheze centenarul naşterii sale. O viaţă aventuroasă, din care nu au lipsit nici detaliile picante, nici accentele dramatice şi nici răsturnările paradoxale de situaţie, ne asigura autorul.

Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare este, totodată, o lucrare de istorie militară / istoria aviaţiei, solid documentată cu informaţii inedite de arhivă şi o bibliografie amplă. Nu lipsesc nici fotografiile, deosebit de interesante şi evocatoare pentru epopeea războiului.

Prefata cartii este semnata de Neagu Djuvara.

"Conversatia telefonica avuta de Vizanty in dimineata zilei de 24 august '44 orele 8.30, cu colonelul Eduard Neumann, comandantul aviatiei germane din Balcani, cu care legase o adevarata prietenie, e parca trasa dintr-o tragedie antica: "(...) – Draga Vizanty, intr-o jumatate de ora, voi lansa un bombardament asupra Bucurestiului. Ce vei face? Fara ezitare, raspund: – Ridic aviatia de vanatoare. El: – Te inteleg. Fiecare cu datoria sa. Eu: – Nu exista alternativa. Trista realitate. Daca ne ajuta Dumnezeu, ne vom reintalni intr-o zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute impreuna...“. Le-a ajutat intr-adevar Dumnezeu si s-au reintalnit dupa treizeci de ani, in Germania, la München, cu prilejul unui Congres Inter­national al Pilotilor de Vanatoare. Intre timp insa, Dan Vizanty a trecut, in vreme de pace, prin mult mai

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°