Arădenii care doresc să îşi cumpere o locuinţă prin programul “Prima Casă” vor avea ocazia să analizeze toate ofertele băncilor din program şi a principalilor dezvoltatori imobiliari din judeţ, în acelaşi loc.
La Arad va avea loc un târg de promovare a programului „Prima Casă”, organizat de Primăria Arad şi parlamentarii PDL.
„Acţiunea va avea loc în perioada joi 23 iulie – duminică 26 iulie. La acest eveniment vor participa băncile arădene implicate în program, care îşi vor prezenta ofertele de finanţare, dezvoltatorii imobiliari şi agenţiile imobiliare din Arad, care vor oferi proiecte imobiliare, apartamente şi case”, a anunţat, astăzi, deputatul PDL Arad, Adrian Niţu.
El a mai spus că „arădenii interesaţi de programul „Prima Casă” vor găsi, cu această ocazie, ofertele băncilor şi ale dezvoltatorilor imobiliari în acelaşi loc, putând ca într-un timp scurt să-şi formeze o părere şi chiar să ia o decizie optimă. Acest proiect se adresează mai ales tinerilor, tinerelor familii, dar şi unei largi categorii de cetăţeni care vor să-şi cumpere pentru prima dată o locuinţă”.
Târgul de oferte pentru programul “Prima Casă” va avea loc în Piaţa Avram Iancu, din spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, unde va fi amplasat un cort imens cu standuri pentru fiecare participant. Adrian Niţu a precizat că sunt invitate 20 de bănci şi aproximativ 15 dezvoltatori imobiliari.