Eleva care a luat în ultimii patru ani premii la toate concursurile naţionale de spaniolă recunoaşte că a învăţat această limbă când avea 10 ani, de la televizor.
Olimpica la spaniolă se poate lăuda cu performanţa că a învăţat singură această limbă şi mărturiseşte că a fost binecuvântată de Dumnezeu cu acest har.
„Am început ca autodidact, am învăţat limba spaniolă de la telenovele, când aveam 10 ani. Mă uitam la aceste seriale şi m-am trezit că gândeam în spaniolă. Destinul m-a purtat să învăţ această limbă“, ne-a mărturisit Lavinia.
Ştie de mică engleza şi germana
Adolescenta recunoaşte însă că încă de la vârste foarte fragede a fost atrasă de limbile străine. „La patru ani am învăţat engleza de la desene animate, apoi am făcut la grădiniţă germana“, a completat tânăra.
A început să studieze spaniola la şcoală abia în clasa a IX-a. Din primul an de liceu şi până acum a participat la toate olimpiadele naţionale, de unde s-a întors de fiecare dată cu premiu. Astfel, în clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a a obţinut premiul întâi, iar în clasa a XI-a luat premiul doi la o diferenţă foarte mică de primul loc.
Lavinia şi-a propus şi a reuşit să înveţe spaniola singură şi din ambiţia de a le demonstra celor din jur că poate face acest lucru. „Mama este profesoară de limbi germanice şi toată lumea zicea că ştiu aceste limbi datorită ei. Am vrut să mă îndepărtez de domeniul ei şi să mă ridic prin propriile forţe“, ne-a spus cu mândrie tânăra.
Lavinia suţine că pentru a cunoaşte o limbă este nevoie de foarte mult studiu individual „care este cheia succesului“.
Tânăra crede foarte mult în zicala „singurul loc în care biruinţa se află înaintea muncii este dicţionarul“. Lavinia spune că a primit încurajări şi sprijin cu materiale de studiu de la profesoara de liceu Ancuţa Norocel.
@N