Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei de sud a insulei indoneziene Bali, a anunţat institutul american de geofizică USGS, dar nu au fost semnalate pagube sau riscul producerii unui tsunami, relatează AFP.
Cutremurul s-a produs la ora 10.16 (06.16 ora României), la circa 40 de kilometri în largul coastei de sud a insulei Bali şi la o adâncime de 61 de kilometri, a anunţat institutul american de geofizică USGS. Centrul de alertă în caz de tsunami, cu sediul în Hawaii, a anunţat că nu a emis niciun avertisment.
Centrul seismologic din Indonezia a evaluat magnitudinea cutremurului la 6,8 şi adâncimea la doar zece kilometri, dar a confirmat că formarea unui tsunami este puţin probabilă.
Cutremurul nu a provocat victime şi nici pagube materiale, potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei naţionale indoneziene pentru catastrofe.
Un jurnalist al AFP a declarat că acoperişul unui spital a fost distrus parţial, făcând necesară evacuarea a zeci de pacienţi.
Cutremurul a fost resimţit timp de câteva minute în împrejurimile Kuta, staţiune balneară foarte frecventată din sudul Bali, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul agenţiei, Endro Tjahjono.
"A fost un val de panică. Toată lumea a ieşit din clădiri. Când ne-am întors, am văzut fisuri în pereţi şi tencuială care cădea", a adăugat oficialul, care lucrează în birourile locale ale agenţiei la Kuta.
"Totul se clătina şi uşile se trânteau. Am ieşit cu toţii în stradă", a mărturisit Stephanie Fleming, o britanică ce lucrează în apropiere de Kuta.
Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, unde întâlnirea mai multor plăci tectonice continentale provoacă o activitate seismică şi vulcanică puternică.
Chiar dacă sunt curente, seismele care se produc în largul coastelor indonezi