Reticent faţă de orice ar putea semăna a slăbiciune umană, mai ales faţă de dragoste, Ion Cristoiu şi-a petrecut viaţa mai mult în bibliotecă, citind sau scriind, decât acasă. Nu are încredere în femeile de după 1989, iar fericirea nu a existat pentru el niciodată. Dacă nu polemizează cu cineva, nu poate să scrie. Dar dacă se ceartă cu cineva, e ca un foc de paie: se împacă repede, nu poate să ţină ranchiună. Îi critică aspru pe preşedinţi, se fereşte ca de dracu’ de bucuria oamenilor, despre care spune că poate fi devastatoare, şi este de părere că tinerei generaţii îi lipsesc modelele mari, valoroase.
Revelioanele nu-l interesează decât ca un spectacol ridicol uman. Nu admiră frumuseţea naturii, ci se gândeşte să stoarcă doar o proză din ea, iar concediul şi-l face tot în interes de serviciu. Cu atâta muncă ajunge să le bată la ochi până şi recepţionerilor care îl găzduiesc să scrie în holurile hotelurilor.
Marius Tucă: V-a sunat mama când aţi împlinit 60 de ani?Ion Cristoiu: Am fost la Găgeşti şi mi-a urat. Ar fi fost culmea să mă sune tocmai maică-mea.
Şi v-a spus "La Mulţi Ani!"? Cum vedeţi asta, pentru că, totuşi, e o relaţie specială. Câţi ani are mama dumneavoastră? 83.
Mama să vină şi să-i spună fiului ei "La Mulţi Ani!", ea având 83 de ani!... Mi s-a părut că a intrat şi ea în clişeele vieţii noastre. Nu mă aşteptam de la ea! Relaţia mea cu părinţii a fost o relaţie foarte interesantă. Când văd acum că, la despărţire, te pupă părinţii... Eram în ultimul an de facultate când, plecând înapoi că începeau cursurile, ai mei m-au pupat. Şi mă gândeam ce dracu’ i-a apucat! În familiile ţărăneşti nu există nici măcar cuvântul dragoste. Este un cuvânt fundamental după părerea mea, care trebuie dat tuturor tinerilor: "Se înţeleg"... Eu n-am auzit toată viaţa mea sau toată copilăria mea, în Găgeşti, cuv
