Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectatorii români stau la coadă la cultură

Publicat in Adevarul, miercuri 4 noiembrie 2009 · · ·

La două decenii de la Revoluţie, în plin haos economico-politic, teatrele şi operele din ţară se dovedesc a fi instituţii capabile să supravieţuiască crizei. Întoarcerea publicului în sălile de spectacol se traduce prin mii de bilete vândute şi reprezentaţii care au loc cu casa închisă. Fenomenul a căpătat o amploare naţională. Aproape toate instituţiile culturale din ţară beneficiază de un aflux impresionant de spectatori şi, implicit, de vânzări-record. Cinci spectacole incluse în Festivalul Naţional de Teatru, aflat în plină desfăşurare, au avut toate locurile vândute, chiar înainte de începerea festivalului.

Deşi preţul biletelor variază în acest an de la 21,2 la 63,6 lei, cele cinci producţii au captat imediat atenţia publicului. „Casa Zoikăi“ de Mihail Bulgakov, în regia lui Alexandru Tocilescu, „Orfeu şi Euridice“, în regia lui Alexandru Darie, „Lear“, de Andrei Şerban, „Ioana şi Focul“, de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu, şi „Sinucigaşul“, de Nikolai Erdman, în regia lui Felix Alexa şi-au asigurat sala plină ochi.

Listă de aşteptare la piesele lui Mimi Brănescu

Marcel Iureş, directorul Teatrului Act, confirmă interesul publicului pentru dramaturgia de calitate. Peste 2.000 de persoane se află pe o listă de aşteptare a Teatrului Act, pentru un bilet la piesele scrise de Mimi Brănescu şi puse în scenă de regizorii Vlad Massaci, Alexandru Dabija şi Claudiu Goga. Astfel, spectacolul „Flori, fete, filme sau băieţi“ (Vlad Massaci) a avut premiera la 5 aprilie, „Dumnezeul de a doua zi“ (Claudiu Goga) - 8 septembrie şi „Acasă la tata“ (Alexandru Dabija), la 21 septembrie.

„Există o listă de aşteptare de 2.000 de persoane care vor să vadă acest pachet“, a declarat Marcel Iureş. „Ar fi grozav să jucăm 20 de reprezentaţii, una după alta, dar nu cred că urbea noastră e pregătită pentru aşa ceva“, a mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis: România poate să aibă speranţa ca într-un viitor apropiat să fie inclusă în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România poate să aibă "speranţa legitimă" ca, "într-un viitor destul de apropiat", să fie inclusă în programul Visa Waiver. "Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie po

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum o ora
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°