Abis Studio va lansa, pe 1 noiembrie, cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Alexandru Maftei, “Domnişoara Christina”. Filmul este o adaptare a nuvelei fantastice scrise de Mircea Eliade şi va avea premiera de gală chiar în seara de Halloween.
După ce a fost proiectat în avanpremieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, “Domnişoara Christina” ajunge în cinematografele din România în această toamnă, fiind una dintre cele mai aşteptate producţii româneşti ale sezonului.
Acţiunea filmului se întâmplă in România perioadei interbelice.Tânărul pictor Egor Paşchievici (Tudor Aaron Istodor), sosit la conacul doamnei Moscu ( Maia Morgenstern) împreună cu iubita lui Sanda (Ioana Anastasia Anton), observă că întreaga ei familie o venerează pe Domnişoara Christina, mătuşa ucisă în împrejurări neclare pe când avea doar 20 de ani, în timpul răscoalelor din 1907. Egor este atras într-un mod inexplicabil de portretul Domnişoarei Christina şi începe să o viseze. Curând însă graniţa dintre vis şi realitate se estompează iar Domnişoara Christina (Anastasia Dumitrescu), îndrăgostită de Egor, este adusă înapoi la viaţă prin ritualuri oculte chiar de către familia ei. Când realizează însă că viaţa Sandei este în pericol Egor decide să lupte cu strigoiul. Din distribuţia filmului fac parte Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Anastasia Dumitrescu, Ioana Sandu, Ovidiu Ghiniţă, Ioan Andrei Ionescu, Daria Puşa, Andreea Gheorghe. Pentru regizorul filmului, Alexandru Maftei, ecranizarea nuvelei lui Mircea Eliade a constituit o provocare majoră: “Demersul meu s-a îndreptat spre realizarea unui spectacol cinematografic bogat care să nu-i dezamăgească pe iubitorii genului horror şi fantasy.
Citeşte şi La Galaţi, un regal de comedie ce va dura 11 zile
Am dorit să fiu cât mai aproape de spiritul nuvelei păstrând misterul, fantasticul