•CSM Iasi XXI continua sa spere intr-o salvare in extremis, alaturi de Ciserom Sebes
Duminica dimineata, suporterii formatiei conduse de Veniamin Lupan au luat loc in tribunele Salii Polivalente, in speranta ca jucatoarele favorite vor reusi cel de-al treilea succes din actuala stagiune. Din pacate, nu a fost sa fie o victorie ieseana, principalul obstacol in calea acestui obiectiv fiind "fluierasii" buzoieni, autori ai unor decizii aberante, in special in repriza secunda. Avand in fata un adversar "european" (Rapid evolueaza cu succes in Cupele Europene), iesencele au abordat disputa cu destul curaj, ridicandu-se in unele momente la nivelul mai titratelor handbaliste feroviare. "Interul" Lenuta Lupan, capitanul gazdelor, si-a facut din nou datoria, chiar daca se putea mai bine (spun unii), torpilele sale ridicand de multe ori sala in picioare si lasand fara replica un portar de nationala, am numit-o pe Cristina Dogaru.
Maria Daniela Ionete-Palarie, mult mai activa ca de obicei, a demonstrat din nou ca ramane una dintre piesele de baza ale echipei, reusind opt goluri in poarta feroviara. Imbucurator este faptul ca elevele lui Jean Lupan au fost mai lucide ca in alte dati in momentele aruncarilor de la 7 m, nu acelasi lucru putand spune, din nefericire, despre finalul de meci, gazdele cedand ca si in partida cu Oltchim, in ultimele minute. De partea cealalta, la Rapid s-a evidentiat de departe puternica Alina Nicoleta Dobrin, "decara" feroviara invingandu-le pe portaritele iesene de 15 ori. Putem spune deci ca a invins in aceasta disputa plenul de maturitate si experienta, un alt factor extrem de important fiind arbitrajul, care nu o data a starnit reactii vehemente de protest in randul suporterilor ieseni. De altfel "prietenia" dintre arbitrii buzoieni si rapidisti s-a facut simtita si dupa meci, "fluierasii" intorcandu-se acasa cu microbuzul