Am revazut un documentar, "Microcosm", plin de imagini frumoase (unele antologice, imperecherea melcilor) si l-am perceput ca pe un simplu exercitiu estetic, agreabil si steril. O vreme, obligatiile profesionale mi-au dat posibilitatea sa urmaresc multi, foarte multi kilometri de filme documentare, cu subiecte care de care mai neasteptate, de la puii crescuti de o papusa si nu de mama lor la capacitatile regenerative ale stelei de mare, de la metalurgia pulberilor la migratie si orientare in lumea pasarilor, de la interventiile chirurgicale executate fara instrumente de catre misteriosii vindecatori din Filipine la cresterea cristalelor.
Nu mi-a fost greu deloc, ma antrenasem ani de zile la cinematograful "Timpuri noi" de pe bulevard, specializat in documentare de toata mana (asta inainte de aparitia televiziunii) cu intrarea alaturi de bufetul "Tic Tac", pe atunci singura sursa de shwarma din Bucuresti, comercializata sub numele eronat de shish kebab. Detalii... Mi-am petrecut cativa ani ai tineretii prin locuri de o frumusete de necrezut. Mai intai in Dobrogea, la Mihai Viteazul (nu departe de cetatea Istria), unde am trait intalnirea cu Ostrovul Lupilor, loc pe care pana atunci il credeam pur imaginar, unde am inteles ca un om care nu a vazut nicicand un stol de lebede in zbor peste grinduri a ratat una dintre marile sale experiente senzoriale. Pe atunci am inceput sa descifrez grandiosul fenomen al migratiei, sa ma entuziasmez de o imagine a unui stol imens pe malul unui lac african sau poate in delta Nilului din genericul Teleenciclopediei.
Am avut mai apoi norocul sa inteleg de ce vorbeste balada despre "o gura de rai" nimerind pe Valea Raului Doamnei, despre care am scris de cateva ori, unde zilele si orele erau marcate de pasarile cantatoare, unde noptile erau tulburate de pasarile de prada dar si de victimele lor, unde totul era mai aproape si ma
