Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politic Show: Adrian Nastase despre justitie: Eu am dreptate, UE greseste; Legalizarea prostitutiei, respinsa de senatorii juristi; Udrea: In politica, indecizia e un pacat capital

Publicat in HotNews, miercuri 23 februarie 2011 ·

Legalizarea prostitutiei, respinsa de senatorii juristi. Comisia juridica a Senatului a respins astazi, cu unanimiate de voturi, proiectul de lege privind legalizarea prostitutiei, promovat de PDL-istul Silviu Prigoana. Acesta a incercat sa-i sensibilizeze pe senatori, sustinand ca beneficiarul cel mai important al aplicarii unei astfel de legi nu ar fi bugetul de stat, care ar castiga prin impozitarea activitatii de prostitutie, ci persoanele care o practica, pentru ca ar beneficia de protectie sociala, asigurari de sanatate, indemnizatii de somaj si chiar pensie. Fara un cadru legal, majoritatea acestor persoane sunt, practic, "niste sclavi", a spus el. De alta parerea a fost insa reprezentantul MAI, chestorul Vasile Viorel, care a aratat ca prin legalizare s-ar amplifica inclusiv fenomenul traficului cu femei "'frumoase si inca sanatoase" din Romania, care vor presta astfel de activitati la preturi inca foarte mici in alte tari europene. Reprezentantul Patriarhiei la dezbatere a apreciat si el ca "nu o lege este in discutie, ci pacatul in sine", iar legiferarea prostitutiei ar insemna o ruptura intre lege si morala, pana acum ambele avand acelasi obiect al sanctiunii, scrie EVZ.

Adrian Nastase despre justitie: Eu am dreptate, UE greseste. Cu trei dosare de coruptie pe rol, liderul PSD critica raportul intermediar al Comisiei Europene pe justitie si le reproseaza oficialilor UE ca o cred orbeste pe Monica Macovei. "Cine se mai indoia ca MCV este un instrument politic inventat de fostul procuror ceausist Monica Macovei are astazi dovada", isi incepea ieri Adrian Nastase pledoaria pe blogul personal, intr-un comentariu intitulat "Raportul meu despre Raportul lor". Reprezentantii Comisiei, spune fostul premier, se pliaza "dupa cum canta europarlamentarul Monica Macovei si "independentul" ministru al Justitiei, Catalin Predoiu". Adrian Nastase diseca apoi ra

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°