Langa izvoarele din statiunea Olanesti, un barbat vinde naiuri la taraba. Nici unul nu seamana cu altul: unele sunt cat jumatatea degetului mic, altele sunt late de un metru. Alaturi, un casetofon cu Langa izvoarele din statiunea Olanesti, un barbat vinde naiuri la taraba. Nici unul nu seamana cu altul: unele sunt cat jumatatea degetului mic, altele sunt late de un metru. Alaturi, un casetofon cu muzica de nai. "Canta fata mea, Dalila Cernatescu", explica omul fiecarui trecator in parte. Oamenii ridica din umeri si merg mai departe. Profesorul de muzica Miron Cernatescu sculpteaza cu mana lui toate naiurile pe care le vinde la taraba. Incearca sa mai castige un ban, pe langa salariul de mizerie. Toate piesele sale sunt unicat fiindca sunt lucrate astfel incat sa nu se dezacordeze niciodata si sa poata alcatui singure o orchestra. Profesorul era celebru acum 30 de ani fiindca infiintase cea mai tare orchestra de muzica populara pentru copii din tara. Fiicei sale, Dalila, i-a pus naiul in mana inca din gradinita. "La 5 ani a invatat Ciocarlia intr-un sfert de ora, de am ramas cu gura cascata", isi aminteste el. La 11 ani, fata era laureata in Iugoslavia la primul ei festival international care reunea crema muzicii populare din toate tarile dunarene. Era singura minora din concurs si casele de productie straine au pus rapid ochii pe ea. Imediat a inceput sa incheie contracte pentru discuri si aparitii in concerte cu Austria, Elvetia, Germania, America si Japonia. In schimb, romanii o auzeau din ce in ce mai rar. Era adolescenta cand, la concursul "Grand Prix" din Austria, piesa ei a fost singura instrumentala aleasa din alte 900 inscrise in concurs. Desi presa romaneasca a vuit atunci ca Dalila a reprezentat in concurs Austria, nici un oficial roman din cultura nu a miscat un deget sa pastreze pentru tara acest talent. Imediat dupa asta, Germania i-a cerut sa o reprezi