Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul îi dă în judecată pe fanul care l-a lovit pe Galamaz şi pe cei care au aruncat cu petarde

Publicat in Romania Libera, luni 31 octombrie 2011 ·

Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat, luni, într-un comunicat, că îi va acţiona în justiţie pe suporterul care l-a lovit pe jucătorul stelist George Galamaz şi pe cei care au aruncat cu petarde pe teren, la partida din etapa a XII-a a Ligii I, relatează Mediafax.

FC Petrolul Ploieşti regretă situaţia creată prin incidentele de la partida de duminică şi îşi cere scuze, în mod public, jucătorilor afectaţi, clubului Steaua Bucureşti şi spectatorilor prezenţi pe stadionul Ilie Oană. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat, ieri, a reprezentat şi un atac la adresa clubului nostru, drept pentru care îi vom acţiona în justiţie pe agresor şi pe cei care vor fi identificaţi, pe înregistrările video, că au aruncat cu petarde în suprafaţa de joc", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al grupării din Ploieşti.

Petrolul menţionează că şi-a luat toate măsurile necesare pentru organizarea jocului de duminică, suplimentând, la solicitarea Jandarmeriei, numărul forţelor de ordine din incinta stadionului. "Considerăm că întreaga responsabilitate revine firmei de pază, angajată prin contract pentru asigurarea securităţii în interiorul arenei Ilie Oană. Regretăm faptul că, pentru actele iresponsabile ale unora, are de suferit publicul ploieştean, cel care a dovedit, în atâtea rânduri, că este civilizat şi dornic să participe la un spectacol sportiv", precizează clubul ploieştean.

Meciul Petrolul Ploieşti - Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, duminică seară, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză, declanşate în urma intrării pe teren a unui suporter al echipei gazdă.

Mai multe torţe au fost aruncate din peluza în care stăteau suporterii echipei Petrolul după ce meciul a mai fost întrerupt din cauza unui suporter care a intrat pe teren şi l-a lovit cu pumnul în figură pe fundaşul stelist George Galamaz. Jucătorul a fost

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 8 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 4 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 5 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 8 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°