Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Drumul groazei” Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani. Trei morţi şi 41 de răniţi de la începutul anului

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Pentru a evita tragediile rutiere pe DN 64, din dreptul Combinatului Oltchim şi până în Râmnicu Vâlcea, viteza pentru toate categoriile de autovehicule a fost redusă de la 70 km/h. la 50 km/h.

Drumul care leagă oraşele Râmnicu Vâlcea de Drăgăşani este catalogat ca fiind unul al „groazei". Pe acest segment s-au înregistrat cele mai multe accidente rutiere în urma cărora au murit oameni sau alţii au fost răniţi. „Numai pe primele cinci luni ale acestui an s-au înregistrat 25 de accidente rutiere în care au murit trei oameni, 17 au fost răniţi grav, iar 24 au fost răniţi uşor", a spus insp. Cristina Hănulescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.

„Punctele negre" din Râmnicu Vâlcea

Pe această arteră intens circulată, în muncipiul Râmnicu Vâlcea există două „puncte negre" acolo unde au loc cele mai multe accidente rutiere şi unde s-au consemnat nouă din cele 25 de evenimente rutiere care au avut loc de la începutului lui 2012 până la sfârşitul lunii mai. „În urma analizei de risc întocmită pentru o perioadă mai lungă, anii 2007 - 2012, rezultă două puncte negre pe sectoarele DN 64. De la km. 109+800 la 110+800, localitatea Rm. Vâlcea, unde au avut 11 accidente grave soldate cu patru morţi, 10 răniţi grav şi trei răniţi uşor şi de la km. 112+500 la 113+500, tot în Râmncu Vâlcea, unde au avut loc 11 accidente grave în care au fost răniţi grav 15 oameni, iar nouă au fost răniţi uşor", a mai completat ofiţerul Cristina Hănulescu.

Cele mai multe accidente au loc în prima parte a zilei

Cum segmentul de drum situat de la Oltchim până în municipiu este singura intrare în oraş, dispre Drăgăşani, pe două benzi de circulaţie pe sens, pentru a încerca să prevină tragediile pe sosele, Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea a impus restricţii de circulaţie. Viteza de deplasare a autovehiculelor a fost micşorată pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 47 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 33 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum 50 minute
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 45 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 35 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°