Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV EVZ. Povestea lui Costel, copilul condamnat să se nască în pușcărie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 3 februarie 2012 ·

CONDAMNAT. Are patru luni şi ocupă un pat într-o celulă din Penitenciarul Târgşor. Bebeluşul Costel gângureşte şi are o mare aşteptare: să se elibereze mama ca să-şi cunoască tatăl Sursa: VLAD STANESCU

Secţia "mamă copil" de la Penitenciarul Târgşor a fost ocupată, până acum, de şapte femei arestate în timpul sarcinii şi care au ales să-şi crească bebeluşii după gratii.

Carmen Bejan, studenta criminală de la Timişoara, ar putea ajunge tot aici, într-o celulă cu cinci paturi. Tânăra a rămas gravidă în puşcărie, în "camera intimă". Tatăl este un deţinut acuzat de trafic de droguri.

"Draga noastră Dana şi scumpul meu băiat"

Costel Tache i-a trimis ultima oară o scrisoare nevestei sale acum o săptămână. Cu un scris de şcolar, lăbărţat şi întrerupt probabil din cauza unui pix prost, bărbatul i-a reproşat că el face eforturi să se intereseze de ea şi de copilul lor, iar ea nici măcar nu catadicseşte să-i răspundă. Nu ştie Costel însă că, din ultimii bani, soţia lui, Danusia, a cumpărat scutece pentru copil. I-ar fi scris femeia, insistă că ştie să scrie, dar n-a avut plic. Iar când i-a trimis ea ultima oară o scrisoare se plictisea în celulă şi s-a hotărât să scoată din sertar o coală albă, pixul şi s-a pus să înşire cuvintele. Ordinea lucrurilor se schimbă când ai cu tine în puşcărie un sugar. Se schimbă atât de mult, încât ajungi să promiţi că, atunci când te vezi afară, renunţi la vechile obiceiuri. Doar pentru copil.

Condamnat din burta mamei

Danusia Istrati stă într-o celulă din secţia "mamă-copil" a Penitenciarului Târgşor din judeţul Prahova, împreună cu bebeluşul ei de patru luni, Costel. Cum intri, în dreapta, e secţia asta nouă. Deţinutele ies pe rând din celule să tragă o ţigară afară. Unele se mai opresc pe hol la vorbă, unde şuieră vântul, pentru că uşa stă numai deschisă. Camera "mamă-copil" e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°