În pofida înclinării profund liberale a New York-ului, Bill de Blasio, 52 de ani, a fost ales primar al oraşului cu o majoritate zdrobitoare – 73% –, devenind primul democrat la conducerea metropolei americane după 20 de ani şi deschizând o nouă eră de guvernare de stânga. De Blasio a jucat cartea anti-Bloomberg, primarul miliardar care a condus oraşul timp de 12 ani, a pedalat pe lupta împotriva inegalităţilor şi a reuşit să îşi învingă adversarul, republicanul Joe Lhota, obţinând voturile tuturor categoriilor de populaţie – albi, de culoare, hispanici, tineri, bătrâni, heterosexuali, homosexuali.
Abia ales, Bill de Blasio este deja cel mai mare primar din istoria New York-ului, relata ieri media americană referindu-se la talia sa de 1,95 m. Căsătorit cu o femeie de culoare şi cu doi copii adolescenţi, De -Blasio a folosit familia drept cel mai bun argument în campania electorală.
O mare parte a new-yorkezilor, progresişti în suflet, s-au regăsit în acest cuplu mixt, în soţia sa Chirlane, militantă a cauzei homosexualilor, şi în cei doi copii care nu ezită să spună ce gândesc. Blasio, fost consilier municipal în cartierul Brooklyn, a făcut campanie evocând numeroase schimbări pe care le va face după cei 12 ani ai primarului Michael Bloomberg. El a precizat că elita bogată din Manhattan a avut primarul ei – referire la faptul că Bloomberg este miliardar –, şi acum a venit vremea ca cei 46% din new-yorkezi care trăiesc în pragul sărăciei să aibă primarul lor.
Administraţia lui De Blasio va fi un laborator multiplu pentru un „progres modern”, de testare dacă un anti-establishment militant poate gestiona eficient un guvern municipal tentacular şi poate reduce inegalitatea crescândă dintre bogaţi şi săraci. În discursul victoriei, noul edil democrat a declarat că „lupta contra inegalităţilor nu este uşoară. Nu a fost niciodată şi nu va fi niciodat