Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Ivanovic şi Novak Djokovic, cel mai tare cuplu de sportivi?

Publicat in Pro Sport, luni 7 februarie 2011 ·

Nu există nicio îndoială că Ana Ivanovic este una dintre celemai frumoase şi atractive femei care au jucat tenis. Dacă n-ar fifăcut sport, cu siguranţă focoasa sârboaică ar fi fost un top-modelde succes. Ana a făcut însă senzaţie atât pe terenurile de tenis,cât şi în afara lor. Iar "dublul" cu Novak Djokovic, care seprefigurează, poate să candideze la perechea anului.

În 2008, Ana Ivanovic era regina lumii. Stătea pe prima poziţie înWTA, iar bărbaţii roiau în jurul ei. Înzestrată cu calităţi care arfi recomandat-o să reprezinte cele mai în vogă case de modă dinlume, sârboaica a fost mereu un personaj care le-a sucit minţilebărbaţilor, inclusiv pe ale tenismenilor.

Spaniolul Tommy Robredo a fost primul jucător celebru care i-apicat cu tronc Anei, iar legătura ar fi fost intermediată chiar deNovak Djokovic, bun prieten cu ambii. La început, Ivanovic nu aluat în serios declaraţiile de dragoste ale lui Tommy, acesta fiindrecunoscut pentru faptul că este un tip glumeţ, dar până la urmăfrumoasa jucătoare a cedat farmecelor spaniolului la US Open(2007). Relaţia nu a fost însă de durată.

Ana şiNovak vor veni în România

Ana Ivanovic şi Novak Djokovic ar putea să îşi petreacă vacanţa devară în acest an în România. Ana este foarte bună prietenă cuSorana Cîrstea, cele două petrecând în vara lui 2010 o săptămână înSerbia. "Ana a fost foarte ospitalieră când am fost la eaacasă şi mi-a promis că îmi va întoarce vizita în vacanţa devară", a precizat Sorana.

Nadal şiVerdasco au petrecut cu Ana

Câteva luni mai târziu, Ana Ivanovic a fost zărită într-o vacanţăla Mallorca alături de Rafael Nadal. Presa a speculat că cei doilideri ar fi îndrăgostiţi, dar "Matadorul" a precizat ulterior căAna îi este doar amică, el fiind deja implicat într-o poveste deamor. Idila sârboaicei, care a făcut înconjurul lumii, l-a avut caşi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 47 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°