Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru firme care comercializează plante etnobotanice nu sunt de acord cu Consiliul Local

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 31 ianuarie 2011 ·

În urma aprobării de către Consiliul Local a HCL nr. 724 privind reglementarea regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope, altele decât cele al căror regim juridic este reglementat prin legislaţia în vigoare, patru firme care comercializează astfel de produse au depus plângeri prealabile. Astfel, Dancrys Styl Impex SRL, Cosliv Expert SRL, Bragal SRL şi Sweet Brooklyn Impex cer revocarea acelei hotărâri pe motiv că ea încalcă prevederile altor legi.

Consiliul Local a respins toate cele patru plângeri prealabile. În expunerea de motive a proiectelor de respingere se arată faptul că hotărârea a fost emisă respectând toate prevederile legale. „După aprobare, hotărârea a fost supusă controlului de legalitate al Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov şi nu a fost trimisă înapoi spre reanalizare sau atacată în contenciosul administrativ conform prevederilor legale în materie”, se arată în expunerea de motive.

Mai mult, primarul George Scripcaru (foto) a spus în cadrul şedinţei faptul că înainte de aprobare, proiectul de hotărâre a fost transmis principalelor instituţii cu responsabilităţi în materie pentru a exprima un punct de vedere scris atât asupra oportunităţii, cât şi asupra legalităţii iniţierii, iar apoi a fost realizată şi o dezbatere publică. „Iar motivul care a stat la baza adoptării acestei hotărâri este legat de pericolul tot mai crescut pe care îl reprezintă, pentru viaţa şi sănătatea publică, consumul plantelor etnobotanice, şi mai ales înmulţirea numărului de consumatori a reprezentat un semnal de alarmă pentru noi toţi”, a spus primarul George Scripcaru.

Totuşi, consilierul local PNL Carmen Ionescu a cerut retragerea de pe ordinea de zi a acestor plângeri şi amânarea discuţiei lor. Primarul George Scripcaru a explicat faptul că respingerea acestor plângeri este o chest

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 30 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 2 ore
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Zelenski: Rusia a folosit în aprilie 300 de rachete, 300 de drone şi 3.200 de bombe ghidate împotriva Ucrainei. Doar forţa poate opri această teroare

News.ro acum o ora
Rusia a folosit peste 300 de rachete, aproximativ 300 de drone de tip Shahed şi peste 3.200 de bombe ghidate în atacurile din aprilie asupra Ucrainei, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. "Doar forţa poate opr

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°