Ei bine, Ion Iliescu, în dispreţul unui Adevăr devenit axiomă, continuă să susţină, în declaraţia dată mai mult decât amabilului procuror Liviu Sutiman (ce putreziciune şi în Parchetul General!) teza din 1990.
Arătam în numărul anterior, pornind de la dezvăluirea senzaţională din Ziua (Declaraţia lui Ion Iliescu la Parchet din 20 februarie 2009 despre teroriştii din decembrie 1989) că preşedintele de onoare al PSD a venit de acasă cu un text scris în care şi-a expus punctul său de vedere. în cei 20 de ani s-au scris numeroase cărţi şi articole, s-au publicat numeroase documente despre evenimentele din decembrie 1989. Cercetători de prestigiu, precum Alex Mihai Stoenescu, şi-au consacrat talentul şi energia descoperii Adevărului. Eu însumi, deşi nu sunt istoric de profesie, am publicat numeroase articole despre decembrie 1989, începând cu articolul "22 decembrie 1989"- o după-amiază cu prea multe întrebări" din 23 februarie 1990, am avut emisiuni televizate, am publicat la editura condusă de mine memorii ale unora dintre participanţi. Mulţi dintre cei implicaţi - generalul Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Ion Caramitru - şi-au nuanţat în timp poziţiile din 1990, obligaţi atât de conştiinţă, cât şi de dezvăluiri. Declaraţia lui Ion Iliescu a fost făcută în 20 februarie 2009. Altfel spus, după aproape două decenii de publicare a unor cărţi şi documente care s-au apropiat de Adevărul despre răsturnarea lui Ceauşescu şi fenomenul terorist. Ei bine, citând această declaraţie rămâi înmărmurit.
Nu numai de atitudinea procurorului Liviu Sutiman care, deşi ancheta moartea a aproape o mie de nevinovaţi, îl lasă pe Ion Iliescu să bată câmpii despre relaţiile sale cu Nicolae Ceauşescu, despre cum s-a opus el regimului, despre cum a ajuns la TVR, despre cărţile sale, dar şi de poziţia lui Ion Iliescu. Ion Iliescu reia cuvânt cu cuvânt aproape tot c