Azi se împlinesc 24 de ani de la cîştigarea CCE. Aniversarea prinde Ghencea într-o criză fără precedent. Regresul Stelei: clubul din '86 era strălucitor şi adulat, cel de azi suferă şi e hulit chiar şi de propriii suporteri.
Steliştii celebrează azi cîştigarea Cupei Campionilor Europeni. Acum 24 de ani, la Sevilla, roş-albaştrii cucereau singurul trofeu continental din istoria fotbalului românesc, învingînd Barcelona în finală, după executarea loviturilor de departajare. Cum era Steaua de atunci faţă de cea de acum? Ce s-a schimbat în aproape două decenii şi jumătate?
De la Ceauşescu la Becali
Trupa din 1986 era patronată de Valentin Ceauşescu, fiul dictatorului. El se implica activ în viaţa echipei, mergea chiar şi în cantonamente. "Am găsit echipa deja formată de Ienei şi de Ion Alecsandrescu. Din '85 am devenit apropiat de ei şi am început să merg la antrenamentele echipei. Rolul meu a fost de a uni şi de a proteja Steaua", a povestit Valentin.
Din 2003, Gigi Becali e proprietarul clubului. Cu el acţionar unic, Ghencea a luat de două ori titlul de campioană, ultima oară acum 4 ani. Era Becali a fost marcată de dese schimbări de antrenor şi de implicarea directă a patronului în deciziile tehnice. Cel mai recent a plecat Bergodi, care l-a dat afară din vestiar pe Gigi în pauza unui meci din Europa League.
Argăseală vs Alecsandrescu
Numărul 1 în organigrama Stelei e Valeriu Argăseală, în '86 postul era ocupat de Ion Alecsandrescu, unul dintre cele mai importante personaje din istoria clubului. Poreclit "Sfinxul", Alecsandrescu a activat în conducerea Stelei din 1982 pînă în 1989 şi a continuat ca şef al roş-albaştrilor şi după Revoluţie. Prima echipă formată de el a fost neînvinsă între '86-'89 şi a luat Cupa Campionilor. După căderea comunismului, tot cu "Sfinxul" la conducere, Steaua a fost campioan