Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictele menţin familia unită

Publicat in Adevarul, duminică 9 noiembrie 2008 ·

Vă certaţi cu copiii? Aveţi probleme cu soţul sau cu soţia şi uneori ajungeţi la dispute „încinse“, dar apoi vă împăcaţi, chiar dacă asta vă consumă câteva zile? Înseamnă că aveţi o familie vie, care are toate şansele să dureze, atâta timp cât ştiţi să mizaţi pe dialog şi nu faceţi apel la „instanţe“ extrafamiliale, susţin psihologii. În orice familie, traiul îndelungat într-un spaţiu restrâns, încrucişarea unor interese diferite, uneori opuse, duce în cele din urmă la apariţia unor conflicte. Pentru că fiecare membru al familiei vrea să-şi găsească locul pe care îl râvneşte, apar tensiuni între diferiţii membri ai familiei.

Toate aceste confruntări pun serios răbdarea şi nervii la încercare, chiar şi în cele mai unite familii. Spre exemplu, atunci când co­piii ajung la criza adolescenţei, cele mai mici excese ale tinerilor pot provoca nemulţumirea părinţilor: ora de culcare prea târzie, zgomotul insuportabil al boxelor care urlă la volum maxim, insolenţa, refuzul de a veni la masă alături de ceilalţi etc. 

Toate aceste disensiuni nu sunt nicicum iscate din răutate, ci, pur şi simplu, din neglijenţa faţa de nevoile celorlalţi membri ai familiei, susţin psihologii. „Conflictele grave sunt cele care, în final, duc la rupturi în comunicarea interfamilială“, susţine Beatrice Coper-Royer, psiholog şi psihoterapeut.

„Izbucnirile de genul «fă-ţi curat în cameră, imediat!» sau «spală vasele din bucătărie!» nu sunt decât mici conflicte ale vieţii cotidiene care, dacă sunt însă neglijate, se agravează în timp şi degradează coeziunea familiei“, explică specialista franceză. Cea mai bună soluţie în cazul unor conflicte de interese, care tind să se agraveze între diverşi membri ai familiei, este dialogul. „Dacă, spre exemplu, în casă există doar un singur televizor şi fiecare vrea sa vadă în acelaşi timp o altă  emisiune, apar invariabil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 27 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 50 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 44 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 24 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°