Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drept la munca refuzat unui angajat de la "Mavromati"

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 27 ianuarie 2011 ·

Fostul sef al Serviciului de resurse umane din cadrul Spitalului Judetean a castigat trei procese cu unitatea sanitara, pentru concediere nelegala, insa institutia refuza sa-l repuna in drepturi. In iunie 2009, barbatul a fost concediat disciplinar, pe motiv ca ar fi aprobat plata unor sporuri, pe care, de altfel, angajatii le-ar fi obtinut in instanta. Motivul real ar fi, insa, altul. "Am anuntat conducerea de la acea data ca am observat mai multe salarii marite fara un temei legal. Apoi mi s-a restrictionat accesul la documente si la arhiva si ulterior am fost concediat", a precizat Stelian Aivancesei. Barbatul si-a recastigat postul in instanta, fiind reangajat pe 13 noiembrie 2009. A doua zi a fost concediat din nou, postul fiind desfiintat. A urmat un nou proces si o noua victorie pentru salariat. Si de aceasta data, conducerea a desfiintat postul. "Ma prezentam la munca, asa cum era decizia instantei. Peste noapte imi ocupau biroul cu alt angajat, imi luau calculatorul sau imi taiau cablul la internet. Faceau tot posibilul sa ma impiedice sa muncesc", a aratat Stelian Aivancesei. Ultima sentinta in favoarea salariatului a fost data pe 24 noiembrie 2010. "Tribunalul apreciaza ca decizia de concediere a fost emisa in scop sicanator tocmai pentru a-l impiedica pe reclamant sa-si desfasoare raporturile de munca", se arata in sentinta. Mai mult, in premiera pentru un proces intre un angajat al statului si unitatea la care lucreaza, acesta a primit si daune morale, in valoare de 1.000 de lei, el reprezentandu-se singur in instanta. Conducerea unitatii sanitare refuza sa-i permita sa munceasca, acesta fiind informat ca va primi acasa un raspuns la o decizie executorie a instantei. Sursa: Monitorul de Botosani Fostul sef al Serviciului de resurse umane din cadrul Spitalului Judetean a castigat trei procese cu unitatea sanitara, pentru concediere nelegala, insa institut

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 35 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 35 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 45 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 50 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 3 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°