Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa, paralizată de ninsoare

Publicat in Capital, sâmbătă 18 decembrie 2010 ·

Ninsoarea abundentă a paralizat astăzi mai multe aeroporturi europene şi a blocat căi feroviare şi rutiere din Marea Britanie, Italia şi Franţa. A nins chiar şi în Capri, insulă muntoasă din sudul Italiei, neobişnuită cu ninsoarea.

Românii care locuiesc în jurul Florenţei şi doresc să se întoarcă acasă au o mare problemă cu traficul aerian. Aeroportul din Florenţa a fost închis, iar la aeroportul din Pisa, operat de firme low-cost, zborurile au fost reprogramate.

Italia

Ninsori abundente şi neaşteptate au căzut în ultimele două zile în regiunea Toscana (centru). La Florenţa, s-a intervenit pentru deblocarea maşinilor surprinse de ninsoare. A nins şi la Roma, dar şi în zone sudice, "străine" de ninsoare, ca Napoli şi Capri (sudul ţării). Circulaţia pe unele autostrăzi din nordul Italiei s-a desfăşurat greoi.

Trenurile de mare viteză care leagă Florenţa, capitala Toscanei, de Milano şi Roma au fost suspendate azi-noapte. 5.000 de persoane, care aşteptau aceste trenuri, au stat la Fortăreaţa Basso, un centru de conferinţe din apropierea gării. Acum, cursele au fost reluate, dar întârzierile sunt uneori de câteva ore.

La Florenţa au fost anulate zborurile aeriene, iar Crucea Roşie a adus paturi pliante la aeroportul din Pisa (mic oraş toscan de la Mediterană), operat de mai multe companii low-cost.

Germania

2.500 de persoane au petrecut noapte de vineri spre sâmbătă în aeroportul din Frankfurt. 170 de zboruri programate în această dimineaţă au fost de asemenea anulate.

Marea Britanie

Zborurile British Airways de pe aeroportul Heathrow (Londra) au fost anulate între orele 12 şi 19 (10-17 GMT). La alt aeroport londonez, compania low-cost easyJet a luat o măsure identică în această dimineaţă, între 08 şi 12 (6-10 GMT).

Meteorologii britanici au anunţat că acest decem

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 59 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°