Sesiunea specială de bacalaureat 2012, dedicată olimpicilor internaţionali şi sportivilor începe astăzi, când un număr de 6 sportivi din judeţ vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română.
Ministerul Educaţiei a cuprins în lista celor 880 de candidaţi din ţară şi 6 sportivi de performanţă din judeţul Vaslui. Este vorba de Alexandru Ionuţ Ţiglã, Florin Eduard Manolache, Andrei Răzvan Ciucă, Andrei Rusu, Laurentţu Alin Andrei, toţi de la Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahutã", şi Mihai Andronache, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu", cei şase liceeni fiind sportive de performanţă care practicã rugby-ul şi fac parte din lotul de juniori U19 al Clubului Sportiv Şcolar Bârlad.
Sesiunea specială a Bac-ului 2012 se va susţine în judeţul Bacău şi se adresează elevilor din clasa a XII-a şi a XIII-a ce sunt participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internationale ce se desfăşoară în perioada sesiunii normale a acestui examen.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în urma alocării de fonduri de către Guvern, cele două centre de examinare din Bacău, care găzduiesc sesiunea specială a bacalaureatului 2012, beneficiază, începând cu proba scrisă, de un sistem de supraveghere video.
Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!