Un tir încărcat cu 24 de tone de lemne s-a răsturnat, duminică dimineaţă, pe DN 7, în apropierea localităţii sibiene Lazaret, traficul în zonă desfăşurându-se pe un singur sens, alternativ, transmite Mediafax.
"Incidentul s-a produs din cauza nerespectării vitezei de deplasare într-o curbă uşoară spre dreapta şi în condiţii de carosabil umed, pe timp de ploaie", a declarat, inspectorul Bogdan Maxim din cadrul IPJ Sibiu.
Maxim a precizat că incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă traficul a fost blocat mai multe ore.
Circulaţia în zonă se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, după aproape şase ore în care traficul a fost complet blocat. La locul accidentului se aşteaptă un alt tir care să preia marfa din cel care s-a răsturnat.