Epilog. O discuţie despre dragoste cu Al. Paleologu
Liviu Antonesei: Domnule Paleologu, v-am sunat ca să vă invit la o discuţie despre dragoste. Nu o discuţie privată, ci una care va fi ascultată, în direct, de tinerii ascultători ai emisiunii şi pe care apoi o voi publica. Ca să încep prin a vă cita, dragostea este unul din „lucrurile cu adevărat importante”. Ea a fost analizată de scriitori, nu a scăpat filosofilor, psihologilor, eseiştilor, teoreticienilor din cele mai neaşteptate domenii. Recent e teren de încercare pentru etologi şi chiar pentru medicii ce-au descoperit feromonii, un fel de hormoni ai iubirii. Lista analiştilor dragostei este atît de lungă încît nu voi încerca s-o refac aici, ca să nu comit nedreptăţi flagrante. O să încep altfel: dumneavoastră pe cine mizaţi ca fiind cel mai bun analist al fenomenului?
Al. Paleologu: Dragul meu, lecturile mele nu sînt chiar atît de mari pe cît îţi închipui. Am citit, de-a lungul vieţii mele, pe unul sau pe altul, uneori i-am recitit. Am şi trăit, desigur, dragostea, cîteodată din plin. Totuşi, acum, pot să constat că reflecţiile cele mai satisfăcătoare pe care le-am întîlnit provin de la Ortega y Gasset, din celebrul său eseu asupra dragostei. Poate să te surprindă asta dar, acolo, din nişte remarci absolut empirice, se încheagă o foarte frumoasă viziune integratoare. Înaintea interviului, l-ai amintit pe Stendhal. El ştie să umple, la fel de bine, romanele sale de parfumul şi de sentimentul iubirii, însă e clar că el a avut mai puţină experienţă proprie, sau a avut experienţe, mai degrabă, ratate…
LA: Este vorba, deci, de pură ficţiune, de un fel proiecţie compensatorie, în personaje, a unor trăiri de care nu a avut parte?
AP: Da, aşa cred. El reuşeşte să se transpună excelent în romanele sale, îşi imaginează foarte bine, dar n-a reuşit la fel de bine în viaţa lui. De altfel, chiar în roman