Anual, în România se nasc circa 150 de copii complet surzi. Până de curând, ei erau condamnaţi la statutul de handicapat. Astăzi, pentru majoritatea lor, o viaţă perfect normală este posibilă. Nu însă şi accesibilă. Lăcomia, birocraţia, lipsa de informare şi nepăsarea blochează prea des şansele de recuperare ale acestor copii.
Hipoacuzie profundă bilaterală - aşa se numeşte, în termeni medicali, surditatea completă. Un diagnostic, până recent, fără speranţă. Protezele acustice clasice - care sunt, de fapt, nişte amplifica-toare - dau rezultate doar dacă există un auz rezidual. Dacă acesta este nul, amplificarea nu foloseşte la nimic.
Ştiinţa a oferit însă o soluţie şi pentru astfel de cazuri disperate: implantul cohlear. Un dispozitiv bionic captează sunetele şi le transformă în semnale electrice care evocă, la nivel cerebral, senzaţii auditive. Rezultatele pot fi miraculoase, însă e nevoie de efort şi de perseverenţă. Şi de bani. Preţul unui implant este de peste 20.000 de euro, fără a socoti costurile intervenţiei chirurgicale. Cheltuielile nu se opresc însă aici.
Puţini români îşi pot permite să plătească asemenea sume. Din fericire, de câţiva ani există un program naţional al Ministerului Sănătăţii, destinat terapiei prin implantare cohleară a surzilor. Pentru stat este o afacere bună.
Costurile unei asemenea operaţii sunt mult mai mici decât cele presupuse de susţinerea unei persoane cu handicap pe întregul parcurs al vieţii ei. Potrivit unui studiu efectuat în SUA în 1997, "fiecare dolar investit în intervenţia timpurie poate economisi 7,16 dolari care ar trebui cheltuiţi mai târziu pentru educaţie specială, asistenţă socială, controlul delincvenţei, alte costuri asociate".
Din nefericire, programul Ministerului Sănătăţii are multe hibe. Unele dintre ele sunt, probabil, inerente oricărui
