De la cinematografele de apartament cu bilet rupt la uşă la revistele tocite care umblau printre tineri şi până la nebunia de a prinde canalele sârbeşti, care erau mai permisive cu astfel de programe.

De la cinematografele de apartament cu bilet rupt la uşă, la revistele tocite care umblau printre tineri şi până la nebunia de a prinde canalele sârbeşti, care erau mai permisive cu astfel de programe.

„Pentru ca pornografia să se întîmple era nevoie, atunci, de contrabandişti, de video-playere şi de casete (răs)copiate, de proiecţii clandestine în case de cultură sau în sufragerii, de canale TV sârbeşti, reviste, postere sau cărţi de joc erotice cumpărate din talciocurile oraşelor de graniţă. Pornografia însemna atunci şi nudiştii de la 2 Mai, şi videoclipurile rock; şi Playboy, şi Kamasutra; şi antena parabolică, şi televiziunea iugoslavă; şi basmul Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici (în versiunea lui de cartoon erotizat), şi Ultimul tango la Paris de Bertolucci sau Decameronul lui Pasolini”, scrie criticul literar Marius Chivu în prefaţa cărţii „Primul meu porno”, antologie coordonată de el şi publicată la editura Art în noiembrie 2011.

„Din nefericire nu am avut video acasă, ai mei erau profesori, nu aveau situaţia materială necesară pentru a cumpăra aşa ceva, în plus, în partea asta din ţară nu prea prindeam nici sârbii, nici bulgarii la televizor. Auzeam însă, ca toată lumea, poveşti de la amici din liceu despre diverse experienţe. Era moda serilor în care se făcea «x dă video», adică era seară de vizionare de filme în care, mai spre dimineaţă, se rulau şi casetele cu filme porno. Erau acei oameni care-şi transformau sufrageria în sală de cinematograf, în sensul în care taxau inclusiv bilete la intrare. Ştiu că preţul era în jur de 5-10 lei de bilet. Aceste seri începeau în general cu filmele de acţiune, cum ar fi Rambo şi se terminau în acelaşi