O lună de zile de proteste. O lună în care oamenii şi-au cerut cu stoicism drepturile. Au îngheţat la temperaturi de minus 15 grade Celsius şi au învins ninsoarea şi rafalele de vânt care nu de puţine ori le-a brăzdat faţa. Însă au rezistat. Mai mult, nu au uitat să fie oameni. În Piaţa Universităţii au fost depuse două coroane de flori în memoria actorului Emil Hossu. Au avut ambiţia să nu lase goală Piaţa Universităţii, simbol al democraţiei.
Din jilţurile lor, guvernanţii au privit detaşaţi doleanţele oamenilor, cărora le promiseseră cândva că "vor trăi bine". Promisiuni de care au uitat imediat după ce le-au obţinut votul... Cu toate acestea, protestele au reprezentat înainte de toate o lecţie dată de cetăţeni autorităţilor. Pentru prima dată, după multă vreme, Traian Băsescu, preşedintele-jucător al României, a dat înapoi. Glasul mulţimii a fost mai puternic decât dorinţele "jucătorului", obişnuit să monopolizeze întreaga situaţie, să aibă mereu un discurs pregătit şi o lacrimă în colţul ochiului. Aşa, ca pentru impresie artistică! Astfel, rând pe rând, viermii şi ciumpalacii – consideraţi astfel de reprezentanţii puterii – au "bifat" mai multe victorii în faţa guvernanţilor. Mai întâi de toate, revenirea lui Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi mai apoi retragerea Legii sănătăţii din dezbatere publică. Protestatarii au notat o altă victorie importantă.
În primul rând, Teodor Baconschi a fost revocat din funcţia de ministru al Afacerilor Externe, pentru declaraţiile susţinute de acesta la adresa manifestanţilor. Cu toate acestea, protestele au continuat. La fel şi reuşitele manifestanţilor. Astfel, Curtea Constituţională a decis că alegerile nu pot fi comasate. Pe 6 februarie, manifestanţii obţin una dintre cele mai dorite victorii. Emil Boc a demisionat. Lucru care nu i-a mulţumit pe deplin. "Vrem şi