După Misa de Duminică, adresându-se jurnaliştilor, cardinalul de New York, monseniorul Timothy Dolan, a declarat, în stilul său inconfundabil: "Cine mă consideră pe mine papabil a fumat marijuana!". Ei bine, recunosc, mă număr printre aceia.

Tânăr (s-a născut în 1950), cu o credinţă puternică, asemănătoare celei a Rottweilerulului lui Dumnezeu, dar adaptat la posmodernitate, Cardinalul Dolan se înscrie cel mai bine dintre toţi membrii Conclavului în profilul viitorului succesor al Papei. Popular (în sensul cel mai american al cuvântului), plin de umor, cultivat, ştie, când interesele Bisericii o cer, să fie inflexibil.

În noiembrie anul trecut, adresându-se ierarhilor catolici din America, se întreba retoric: "Ce e rău în lumea asta? ". Nu politica, nu economia, nu secularismul, nu sectarismul nu globalizarea sau încălzirea globală - nici una dintre acestea, oricât de importante ar fi. Cum scris Chesterton, răspunsul la întrebarea ce e rău in lumea asta conţine doar două cuvinte: Eu sunt". De la credinciosul simplu până la cleric - oamenii au uitat să îngenuncheze, au uitat lecţia umilinţei.

Eminenţa sa îşi bagă cârja arhierească (cea lungă de doi metri, cu o curbură la capătul de sus, semn al puterii pastorale) în toate - politică, economie, sport, muzică (de curând remarca faptul că titlul celebrului cântec al lui Sinatra ar trebui schimbat - I did it Thy way, în loc de I did it my way ). Rosteşte, neobosit, cele mai crude adevăruri cu o seninătate dezarmantă.

Ironic şi autoironic, despre rotofeiul Timothy Dolan - care pare mai degrabă hrănit cu fast food decât cu prescură - circulă cele mai haioase anecdote. (Una dintre ele: Dolan îşi sună dieteticianul - "Sunt la Steak'n Shake. Ce să comand?"). Multe dintre declaraţiile lui non-conformiste au intrat în folclorul urban ("Prima mea scrisoare pastorală va condamna berea light şi fulgii