In cursul zilei de ieri, un barbat a ajuns la spital, dupa ce si-a taiat piciorul in mod accidental cu un topor. Iulian Pavel, de 29 de ani, din localitatea ieseana Prisecani, a fost transportat cu ambulanta la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon". Medicii au constatat ca barbatul avea hemoragie la piciorul stang, starea generala a acestuia fiind influentata in mod negativ. In urma efectuarii investigatiilor medicale, pacientul a fost internat la Clinica a III-a Chirurgie a spitalului. "Aseara (in urma cu doua seri - n.r.) am mers singur cu caruta in padure sa tai niste lemne, care imi trebuiau pentru un sopron. La un moment dat, din greseala, am lovit alaturi cu toporul, acesta nimerindu-mi piciorul. Pentru ca imi curgea foarte mult sange, mi-am legat rana cu o bluza, si apoi, desi ma durea groaznic, am plecat spre casa", a declarat ieri Pavel. Conform celor precizate de catre cadrele medicale, starea pacientului este relativ buna, existand, totusi, posibilitatea ca acesta sa fie supus unei interventii chirurgicale.
(A.P.)
In cursul zilei de ieri, un barbat a ajuns la spital, dupa ce si-a taiat piciorul in mod accidental cu un topor. Iulian Pavel, de 29 de ani, din localitatea ieseana Prisecani, a fost transportat cu ambulanta la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon". Medicii au constatat ca barbatul avea hemoragie la piciorul stang, starea generala a acestuia fiind influentata in mod negativ. In urma efectuarii investigatiilor medicale, pacientul a fost internat la Clinica a III-a Chirurgie a spitalului. "Aseara (in urma cu doua seri - n.r.) am mers singur cu caruta in padure sa tai niste lemne, care imi trebuiau pentru un sopron. La un moment dat, din greseala, am lovit alaturi cu toporul, acesta nimerindu-mi piciorul. Pentru ca imi curgea foarte mult sange, mi-am legat rana cu o bluza, si apoi, desi ma durea