Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a găsit David Hay, CEO al AFI Europe, reţeta unor investiţii imobiliare de 100 mil. euro în anii de criză

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 decembrie 2013 ·

A venit în România în plină criză, la începutul anului 2011, după experienţe în Statele Unite, Nigeria şi Cehia, şi a reuşit în mai puţin de trei ani să ridice proiecte de circa 100 mil. euro într-o piaţă imobiliară care încă nu şi-a regăsit ritmul. David Hay, CEO al AFI Europe, şi echipa sa din România au reuşit totodată să ducă vânzările mallului de la Cotroceni la circa 200 mil. euro pe an, un plus de peste 30% faţă de 2010, iar managerul spune că acest proiect „încă nu şi-a spus ultimul cuvânt“, scrie revista BUSINESS CONSTRUCT. Ce mai pregăteşte managerul de 51 de ani pentru următorii ani?

Până la venirea crizei, grupul AFI Europe, controlat de miliardarul israelian Lev Leviev, a fost printre cei mai activi jucători din piaţa imo­biliară locală. Sub conducerea lui Reu­ven Havar, cei de la AFI au realizat investiţii de aproape jumătate de miliard de euro: 300 de milioane de euro au fost investiţi în mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, finalizat în octombrie 2009, într-unul dintre cele mai grele momente ale crizei, în timp ce alte sume importante au fost folosite pentru achiziţia de terenuri: platforma Laromet din nordul Bucureştiului a costat aproape 80 de milioane de euro, alte loturi fiind cumpărate în diverse zone din Capitală şi împrejurimi, precum şi în Ploieşti şi Arad.

„Principalul obiectiv al AFI Europe este să dezvolte actualul portofoliu de terenuri, astfel că de când am venit în România am început lucrările la clădirile de birouri de lângă mallul de la Co­troceni şi am realizat proiectul AFI Pa­lace Ploieşti. Nu sunt pe deplin mul­ţumit, aş fi dorit să fac mai mult, dar încă avem multe provocări. Cu siguranţă însă că nici perioada următoare nu va fi plictisitoare“, declară David Hay din biroul său situat în clădirea de birouri AFI Park 1, finalizată în toamna anului trecut lângă „bila“ de la intrarea în mallul AFI Palace Cotroc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 9 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum o ora
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 6 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°