Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitru Samson, fiul ministrului Dobriţoiu, trimis în judecată pentru corupţie

Publicat in Adevarul, joi 16 august 2012 ·

Fiul vitreg al ministrului Apărării, Dumitru Samson, a mai fost cercetat de DNA în anul 2008 şi ulterior trimis în judecată pentru complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit unei anchete realizate de DNA în toamna anului 2008, Dumitru Samson a fost implicat într-un dosar care a prejudiciat statul cu aproximativ 1,5 milioane de euro.

La sfârşitul anului 2006, Autoritatea Naţională a Turismului, ca parte contractantă, a desfăşurat o licitaţie publică pentru a atribui un contract care viza realizarea a cinci clipuri publicitare şi cinci machete de banner care urmau să promoveze România pe plan internaţional.

După ce trei firme au depus ofertele, comisia din cadrul ANT a declarat căştigătoare firma S.M. ART ADVERTISING GROUP S.R.L, a cărei director economic era Dumitru Samson. Potrivit DNA, firma a fost declarată câştigătoare în mod nelegal, încălcându-se principiul tratamentului egal.

Deşi procesul verbal de licitaţie includea date nereale privind legalitatea constituirii comisiei de evaluare, conducerea ANT a aprobat raportul procedurii de licitaţie.

În ciuda acestor lucruri, firma de publicitate la care lucra Samson a primit o primă tranşa din valoarea totală a contractului în cuantum de 475.432 euro.

Apoi, membrii comisiei de recepţie din cadrul ANT au întocmit împreună cu Dumitru Samson un proces fals de predare-primire, în care s-a consemnat că clipurile publicitare şi machetele de banner au fost recepţionate. În baza acestui act fals, ANT a virat firmei de publicitate a doua tranşă de bani în valoare de 1,12 milioane euro.

La două luni după primirea banilor, SM ART ADVERTISING GROUP SRL a predat ANT cele cinci clipuri publicitare cu tema "Ţară de basm". Clipurile, care au costat aproximativ 200.000 euro, au fost apreciate ca necorespunzătoare calitativ de către

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°