Este printre puţinii intelectuali de forţă ai Vrancei, cu un foarte dezvoltat simţ critic, animator al vieţii culturale adjudene şi totodată dascăl şi scriitor

Adrian Botez se trage dintr-o familie de bucovineni cu o educaţie aleasă, pe treptele cele mai de sus ale arborelui său genealogic stând Grigore Ghica Voievod, după tată, şi cel mai mare pictor bisericesc pe care l-a avut România, Epaminonda Bucevschi, după mamă.

Cu asemenea strămoşi în spate, Adrian Botez avea să dovedească în timp că „aşchia nu sare departe de trunchi".

Iar drumul pe care şi l-a clădit cărămidă cu cărămidă a început încă din copilărie, când şi-a descoperit latura spre lectură.

„Tatăl meu era colonel de aviaţie şi sigur că mi-a cumpărat foarte multe cărţi, obligându-mă într-un fel să le citesc, deşi aveam doar trei ani. Dar cum? El îmi citea în fiecare seară câte o povestire, dar numai pe jumătate de fiecare dată. Lucru care m-a ambiţionat şi atunci am început şi eu să lecturez, astfel că de la vârsta de patru ani citesc întruna", îşi aminteşte despre primele sale legături cu cartea Adrian Botez.

Cum era şi firesc, la şcoală s-a remarcat repede prin preocupările literare şi prin spiritul său critic, fapt care l-a propulsat la vârsta de 15 ani în funcţia de redactor şef al revistei şcolare „Năzuinţe".

Dăruit vocaţiei sale

A urmat, logic, Facultatea de Filologie, perioadă a vieţii în care s-a pregătit intens pentru meseria de dascăl, care spune că-l reprezintă cel mai bine.

„Ca şi preoţii, dar ca şi medicii, consider că dascălii de şcoală trebuie să facă misionarism. Eu asta am vrut să fac iar din 1978, de când am venit în Vrancea cu repartiţie guvernamentală, am rămas la acelaşi liceu, făcându-mi cu responsabilitate meseria", ne spune profesorul.

Dacă ziua se dedică muncii cu elevii la şcoală, noaptea şi-o rezervă revistei „Contraatac", pe