Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin 29 de morţi, în urma prăbuşirii unui imobil în apropiere de Mumbai

Publicat in Adevarul, vineri 5 aprilie 2013 ·

Cel puţin 29 de persoane, majoritatea muncitori şi membri ai familiilor acestora, au fost ucise în urma prăbuşirii unei clădiri aflate în construcţie la periferia oraşului Mumbai, în vestul Indiei, a anunţat poliţia vineri, relatează AFP.

Imobilul de şapte etaje s-a prăbuşit joi seara ca un castel de cărţi, într-un morman de oţel şi moloz, care împiedica eforturile salvatorilor de a căuta supravieţuitori.

Salvatorii au acţionat toată noaptea de joi spre vineri pentru a înlătura molozul şi a degaja supravieţuitori, care au fost evacuaţi, ulterior, pe trăgi improvizate. Doi bebeluşi au fost găsiţi, a declarat un fotograf AFP. Picioare ieşeau din moloz într-o scenă macabră.

"Cel puţin 29 de persoane au murit. Am salvat alte aproximativ 60 de persoane, dintre care unele sunt rănite", a declarat K.P. Raghuvanshi, un reprezentant al poliţiei în districtul Thane, la aproximativ 35 de kilometri de Bombay (Mumbai). Un bilanţ precedent anunţa 27 de morţi.

Majoritatea victimelor erau muncitori veniţi la Bombay pentru a găsi de lucru în domeniul construcţiilor. Aceşti imigranţi indieni sunt plătiţi cu câteva sute de rupii (sub zece euro) pe zi.

Ei îşi aduc, adesea, soţia şi copiii pe şantiere, pe care trăiesc în perioada cât au de lucru, uneori sub nişte simple prelate.

Administraţia civilă locală a anunţat că anchetează cu privire la accident şi că va inspecta clădiri ce au fost construite recent în cartier, în care locuiesc membri ai clasei medii, la periferii.

"Imobilul (care s-a prăbuşit) era o construcţie fără autorizaţie. Vom ancheta şi vom prezenta un raport", a dat asigurări pentru AFP Sandeep Malwi, un purtător de cuvânt al municipalităţii din Thane.

Potrivit cotidianului Hindustan Times, cele şapte etaje au fost construite în mai puţin de patru luni, cu materiale de proastă calitate.

"Era clar că se va prăbuşi, avân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 38 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 48 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 47 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°