Daca te duci in santier si intrebi, de curiozitate, "domnule, cine a avut ideea de a pune buda in mijlocul drumului?", vei primi exact un raspuns de tip administrativ: tehnico-inchizitorial (Da' cine esti tu, ba? Cumva vreun priceput?), defensiv-manfisist ("nu stiu, n-am pus-o eu!") sau interogativ-ambiguu ("Cine stie ?"). Asa santier, asa vorbe sau, invers, asa vorbe, asa santier. Echivalenta este fara cusur.

In ultimele zile, presa locala a publicat articole, cele mai multe de avertizare a populatiei, unele chiar alarmiste, prin care a anuntat ca vor continua lucrarile publice. Redus la datele sale primare, micul tablou colorat cu vorbe mari este urmatorul: a trecut iarna, ceea ce a inceput trebuie continuat, cu riscurile, neplacerile si beneficiile de rigoare. Nu lungim vorba. Stim deja ca pe la noi, printre campuri de matase si codri verzi de brad, o realitate resimtita de la sugar la pensionar, precum orasul-santier, se preschimba lesne intr-o mare de vorbe, asa cum lumina se desface intr-un curcubeu. Nu am gasit in textele citite o pozitie lipsita de echivoc a administratorilor cu privire la planificarea lucrarilor. Stim ca ele se fac, se vor face si cam atat. In fond, calendarul axelor prioritare e complex, deciziile de implementare au fost evaluate prin procedee intricate de evaluare a fezabilitatii, lucrul propriu-zis tine de starea vremii, despre solutiile de compensare a decificientelor vorbim alta data. Pe scurt, ura, Europa, v-am pupat pe portofel! Nici nu avea cum sa fie altfel. Caracteristicile discursului administrativ oficial, de la nivelul administratorului de bloc la nivel guvernamental, sunt tehnicismul steril si ambiguitatea, pigmentate, dupa putirinta, cu note stridente de agramatism, argumentatie de grota, ciocoism atent slefuit sau pseudo-transparenta. De la sef de scara la sef de gara ori de minister, speech-urile micro- si macro-manage