Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Populaţia şi companiile mari, sursă de creştere pentru bănci

Publicat in Adevarul, joi 30 noiembrie 2006 ·

Creditele de nevoi personale şi finanţările acordate multinaţionalelor au reprezentat bazele dezvoltării sistemului bancar. Iar anul viitor, acest tabolu ar putea rămâne neschimbat, ţinând Creditele de nevoi personale şi finanţările acordate multinaţionalelor au reprezentat bazele dezvoltării sistemului bancar. Iar anul viitor, acest tabolu ar putea rămâne neschimbat, ţinând cont că regulile de finanţare nu se vor modifica în mod substanţial. Băncile încep să îşi ascută cuţitele pentru lupta de atragere a cât mai multor clienţi. Aderarea la Uniunea Europeană şi creşterea gradului de concentrare a activelor la vârful clasamentului bancar creează premisele sporirii competiţiei între instituţiile de credit. Astfel, fuziunea dintre HVB ţiriac şi Unicredit România va genera o bancă ce intră în competiţie cu Raiffeisen Bank pentru ocuparea locului trei din sistem. Mai mult, lupta pentru obţinerea unei cote de piaţă cât mai mare se poate observa pe parcursul ultimilor ani, perioadă în care cele mai mari bănci din sistem şi-au majorat portofoliul de credite, în detrimentul instituţiilor deţinute de stat. Spre exemplu, cota de piaţă a Băncii Comerciale Române s-a redus constant în ultimii trei ani, ajungând la circa 25,1%, la sfârşitul lunii septembrie a anului curent, comparativ cu un nivel de aproximativ 29% în 2003. Totodată, un alt stimulent pentru creşterea competiţiei este adus de aderarea ţării la Uniunea Europeană. Începând cu anul viitor, orice bancă prezentă într-un stat membru UE va putea opera în România, fără să fie necesar obţinerea acordului Băncii Naţionale. Astfel, apariţia mai multor instituţii de credit ar putea duce la creşterea calităţii serviciilor bancare şi, implicit, la scăderea costurilor creditării. Dar intrarea altor bănci străine din UE nu înseamnă că acestea nu se vor supune regulilor impuse de Banca Naţională. Mugur şteţ, purtătorul de cuvânt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°